Creierul fetelor se maturizează mai repede decât cel al băieţilor

Creierul fetelor se maturizează mai repede decât cel al băieţilor

-
//
13.01.2014

Creierul fetelor se maturizează mai repede decât cel al băieţilor

Creierul fetelor se maturizează mai repede decât cel al băieţilor, cel puţin aşa susţin specialiştii de la Universitatea Newcastle din Marea Britanie.

Potrivit The Daily Mail, experții atribuie acest fapt diferenţei de dezvoltare dintre băieți și fete în adolescență. 

În cadrul studiului realizat de către Universitate, au participat 121 de persoane cu vârste cuprinse între 4-40 ani, iar în cadrul lui au fost efectuate mai multe imagini ale creierului.

S-a observat că unele părţi ale creierului, atunci când au ajuns la maturizare s-au micşorat, iar legăturile inutile dintre celule au dispărut. Aceasta este o reflectare a modului în care se derulează în mod normal procesul de învățare, spun expertii. 

Lafete, aceasta "curățare", începe în jurul vârstei de 10 ani iar la băieţi acest proces nu începe mai înainte de  vârsta de 20 de ani. După această purificare reţeaua se reorganizează mai eficient, iar creierului îi este mai ușor să se concentreze pe informațiile cu adevărat importante.