Sunt născuți și crescuți după gratii. Este povara copiilor, mamele cărora au fost condamnate la închisoare în timp ce erau însărcinate, sau a celor care au fost concepuți în detenție. Legea spune că în primii trei ani din viață, când are cel mai mult nevoie de mamă, copilul trebuie să rămână alături de cea care l-a adus pe lume. În prezent, la Penitenciarul de la Rusca, sunt cinci minori care copilăresc în detenție.

Ieri, actorii Teatrului „Guguță” au pus în scenă, pentru ei, o piesă, iar așa cum rareori au parte de astfel de activități, micuții i-au urmărit cu sufletul la gură și cu zâmbetul până la urechi, transmite tv8.md.
Sunt momente unice pentru cei cinci copii care își trăiesc primii trei ani de viață după gratii, alături de mamele lor condamnate pentru diferite infracțiuni. Micuții au parte de puțină distracție în penitenciar, recunosc femeile.
„Nu puterea, dar este alinarea, în momentul în care te afli aici, dar este și foarte greu să ai aici copil. Copiii aici degradează și sunt foarte multe dezavantaje pentru că se află aici. Sper să nu o afecteze fiind mai mare, pentru că, dacă acest tablou îi va rămâne în memorie, nu cred că în viitor asta îi va face bine”, a menționat deținuta Ecaterina.
Citește mai departe pe tv8.md.