mamaplus

Copiii sirieni visează să moară, să ajungă în rai și să nu mai sufere

-
//
26.02.2019

În noul raport „Răni invizibile” prezentat de Salvați Copiii sunt descriși cei șase ani de război în Siria, povestiți de copii.

Copii care au trăit și trăiesc încă o dramă

5.8 milioane de copii din Siria trăiesc zilnic bombardamente într-o Siria nerecunoscută, complet anihilată. Printre acestea, cel puțin 3 milioane de copii nu știu nimic altceva decât bombardamente și dezastre, iar consecințele la nivel psihologic sunt devastatoare.

85% din populația siriană trăiește în sărăcie și 4,6 milioane de persoane locuiesc în zone asediate sau greu accesibile.

6,3 milioane de persoane sunt strămutate și 4,9 milioane – inclusiv 2,3 milioane de copii – sunt refugiați în alte țări.

Copiii nu zâmbesc niciodată, au chipurile triste, iar durerea pe care o provoacă războiul în inimile lor este inexplicabilă și inacceptabilă. Doi din trei copii spun că au pierdut un membru al familiei, și-au pierdut casele sau au fost răniți cel puțin o dată în timpul bombardamentelor.

Copiii nu mai au puncte de referință

Sunt părinți care preferă căsătoriile timpurii și vor transforma fiicele lor în mirese-copile:

„Le obligă să se căsătorească cu bărbați din familii mult mai înstărite, care pot avea grijă de ele, crezând că sunt departe de riscul unui abuz sexual și de violență. Unele încearcă chiar să se sinucidă pentru a evita să se căsătorească cu bărbații cu care nu vor.”

Copiii sunt terorizați de bombe

„Doar sunetul unui avion sau o voce mai ridicată generează teroare copiilor. O ușă lovită din cauza vântului poate provoca reacții de panică”, se arată în comunicat.

„Urăsc avioanele pentru că mi-au ucis tatăl”, spune Marwan, un băiat de șase ani de la Alep, care nu mai poate să vorbească normal, știe doar să țipe.

Unii copii încep să folosească droguri, au coșmaruri, dezvoltă disconfort psihic și nu mai vorbesc.

În Madaya, în ultimile două luni sunt cel puțin 6 cazuri de copii care au încercat să se sinucidă, cel mai mic având doar 12 ani, se arată în raportul Salvați Copiii.

Sursa