Obiceiuri aflate de la părinţi şi bunici sau împrumutate din alte culturi ale lumii, toate se regăsesc în casele noastre în perioada Crăciunului, chiar dacă nu ştim de unde au venit sau care este semnificaţia lor...
Bradul de Crăciun ar fi apărut în Europa în secolul al VII-lea, cînd sfîntul Bonifaciu l-ar fi făcut cadou oamenilor, considerînd că aminteşte de Sfînta Treime, prin forma sa triunghiulară. Se pare că din acest motiv, în anumite părţi din Europa, pînă prin secolul al XII-lea, exista obiceiul ca bradul să fie atîrnat de tavan cu vîrful în jos. Abia în 1605 un brad a fost băgat în casă, la Strasbourg, şi a fost acoperit cu poleială, fructe şi dulciuri. Alţi istorici spun că bradul a fost decorat pentru prima dată în Riga, capitala Letoniei, în anul 1510.
Nemţii sînt cei care au confecţionat şi primul brad artificial din lume, folosindu-se de pene de gîscă vopsite în verde.
Beteala, care a fost folosită prima dată în 1610, în Germania, nu era doar argintie, ci chiar era din argint! Acesta oxida repede, aşa că, de-a lungul timpului, s-au încercat diverse aliaje, care făceau însă ca beteala să fie foarte grea.
Primele globuri de sticlă au fost făcute în 1847 într-un orăşel montan din Germania, Lauscha, situat în landul Turingia. Erau argintii şi aveau forme de fructe – în special nuci – sau de prăjiturele. Succesul a fost atît de mare, încît în scurt timp, fabricile din Dresda, oraşul apropiat, au început să producă şi alte feluri de decoraţiuni. Pînă la inventarea globurilor, pomii erau decoraţi cu ornamente din hîrtie colorată, fructe şi acadele. În secolul al XVIII-lea, principalele decoraţiuni pentru bradul de Crăciun erau lumînările aprinse.
Instalaţia de Crăciun a fost invenţia asistentului lui Thomas Edison, în 1882. Multă vreme, ghirlande luminoase au avut beculeţe în formă de lumînări, pentru a duce mai departe tradiţia.
Steluţele reprezintă astrele care i-au ghidat pe cei trei magi spre ieslea în care s-a născut Iisus.
Cadourile pe care le găsim sub brad ar trebui să amintească de darurile aduse de cei trei magi – aur, mir şi tămîie. Iniţial, cadourile de Crăciun erau micuţe, simbolice şi se atîrnau în brad. De pe la 1880, după ce-a fost inventată hîrtia de împachetat, acestea au fost coborîte din pom, ambalate frumos şi aşezate la bază.
Bastonaşul dulce în dungi albe şi roşii a apărut în Europa încă din 1670 şi simbolizează băţul păstorului Iisus, care îşi mînă oile, adică pe credincioşii săi. Culorile, alese cu grijă, reprezintă puritatea (alb) şi sacrificiul (roşu).
Culorile tradiţionale ale Crăciunului au şi ele o semnificaţie specială. Roşul simbolizează sîngele lui Iisus, iar verdele, viaţa eternă – de unde şi împodobirea bradului, care e mereu verde.
Vîscul este în mod tradiţional o plantă a Crăciunului. Era considerată sacră ce celţi şi de indienii nativi din America datorită faptului că rămîne verde şi îşi păstrează fructele şi în timpul iernii, cînd celelalte plante mor. Pupatul sub vîsc era considerat, în cultura greacă, o promisiune că te vei căsători cu partenerul tău.
Rudolph, renul cu nasul roşu, a fost inventat de un copywriter în 1939, ca modalitate de a atrage mai mulţi clienţi într-un magazin cu articole de sezon.
Prăjitura cu fructe proaspete sau confiate îşi are originile în Egiptul antic, unde era esenţială... în viaţa de apoi.
În multe ţări, curcanul, nu porcul, este ingredientul principal al mesei de Crăciun. Acest lucru se întîmplă din anul 1851, după ce curcanul a înlocuit lebăda la cuptor, mîncarea preferată a caselor regale.
Ce simbolizează decoraţiunile din bradul tău:
- Inimă = dragoste
- Ceainic = ospitalitate
- Floare = frumuseţe
- Fructe = recoltă bogată
- Peşte = binecuvîntare
- Bufniţă = înţelepciune
- Cutie de cadou = generozitate
- Clopoţei = ţin ghinionul departe
- Gărgăriţă = talisman
- Iepure = speranţă
- Spărgător de nuci = stare de veghe
- Pasăre = bucurie
- Îngeraş = protectorul casei
- Moş Crăciun = bunătate
- Conuri de pin = fertilitate
- Casă = protecţie
- Broască = succes în afaceri
- Coş cu flori = gînduri bune
- Stea = destin, încredere
