mamaplus

Ce pot face locuitorii capitalei cu brazii utilizați de sărbători?

-
//
14.01.2022

Sărbătorile de iarnă au trecut, iar una dintre cele mai frecvente întrebări ține de evacuarea brazilor folosiți în această perioadă. Primăria municipiului Chișinău informează că în acest an molizii vor fi colectați centralizat, în perioada următoare, pentru a fi reciclați.

Astfel, locuitorii capitalei sunt chemați să depoziteze separat arborii uscați, în preajma platformelor de colectare a deșeurilor menajere (nu în containere), urmând ca serviciile specializate din cadrul Primăriei să-i transporte pentru reciclare, la o platformă din str. Lunca Bâcului, 24 (în preajma Stației de Epurare).

Totodată, agenții economici, organizațiile și instituțiile de pe teritoriul orașului Chișinău sunt îndemnați să transporte în mod separat molizii utilizați de către aceștia în cadrul sărbătorilor de iarnă, pe adresa sus-menționată.

Deșeurile vegetale urmează a fi tocate și transportate în compost,  utilizate de către Î.M. „Asociația de Gospodărire a Spațiilor Verzi", în calitate de îngrășământ organic pentru plante.