O tânără mamă din regiunea transnistreană a arătat pe rețelele sociale ce daruri primesc bebelușii de la președinte.
Într-un scurt video, tânăra a despachetat sacoșa cu daruri, împărtășind experiența sa cu internauții, transmite Știri.md.
„Un pachet cu scutece. Este mic, dar pentru prima perioadă este suficient. Un șervet mare... e atât de moale, foarte bine. Încă un șervet. Mai departe avem aici o plapumă. Mărimea este bună, destul de mare. Și ultima este un set de lenjerie de pat. Deci cinci bucăți. Pentru fiul mai mare am primit la fel un astfel de pachet, doar că mai era și un combinezon. Mulțumesc și pentru aceste daruri. Era și o felicitare”, a spus femeia în timp ce arăta cadourile.
Femeia este un influencer cunoscut, iar urmăritorii săi din alte țări la fel au povestit ce daruri au primit:
„La noi în Ucraina dau pachete mari, frumoase, cu diverse daruri utile pentru nou-născuți”, a comentat o femeie.
„În Federația rusă nimic nu dau, doar la Moscova”, a dezvăluit o tânără.
Totuși, mai multe mame au menționat că la fel sunt din regiunea transnistreană, însă nu au beneficiat de niciun cadou.
Menționăm că, în Moldova, ca și în alte țări, mamele primesc la nașterea unui copil o indemnizație unică de 21.350 de lei (începând cu 1 ianuarie 2025).