mamaplus

Cât vor costa în acest an primele căpșuni autohtone

-
//
07.04.2022

Dacă în anii precedenți, primele căpșuni autohtone cultivate în seră apăreau deja în vânzare la mijlocul lunii aprilie, anul acesta, vom gusta din ele cu două săptămâni mai târziu. Potrivit președintelui A.O. „Pomușoarele Moldovei”, Aneta Ganenco, cauza acestei întârzieri este vremea instabilă din ultimele două săptămâni.

”Ultimele două nopți au fost sub temperaturi sub zero grade. La Nord au fost și -2 grade Celsius, în unele locuri au fost și -3 grade Celsius. Primăvara este întârziată în acest an. Avem o iarnă care a durat mai mult decât de obicei sau anii anteriori. De aceea, noi așteptăm apariția primelor pomușoare cu întârziere.”, susține Aneta Ganenco.

Producătorii de căpșuni spun că cei care cultivă în teren protejat vor ieși pe piață la începutul lunii mai, iar cei care cultivă în câmp deschis, în zona de sud a țării – la început de iunie.

„Primele căpșuni, ca de obicei, apare din terenuri protejate. Se are în vedere sere și tuneluri, apoi intră masiv în rod căpșunul din teren deschis.”, a mai adăugat femeia de afaceri.

În acest an, primele căpșuni autohtone vor costa cel puțin 150 lei per kg, cu 70 de lei mai mult decât un kilogram de căpșuni de import.