Banca Naţională invită elevii să călătorească în „Lumea banilor”

Banca Naţională invită elevii să călătorească în „Lumea banilor”

-
//
05.04.2016

Banca Naţională a Moldovei (BNM) a lansat în parteneriat cu Fondul european al Europei de Sud-Est (EFSE) publicaţii ştiinţifice de educare financiară pentru copii.

Banca Naţională invită elevii să călătorească în „Lumea banilor”

Potrivit agenţiei „INFOTAG”, cu referire la serviciul de presă al BNM, prima cărţulie este intitulată „O călătorie în lumea banilor” şi relatează despre bani, importanţa şi misiunea acestora, istoria banilor de la izvoare şi până în prezent, despre moneda naţională a Moldovei şi cum să diferenţiem bancnota falsificată de cea veritabilă.

A doua cărţulie este intitulată „Îndrumar de educaţie financiară” şi are scopul de a învăţa copiii cum să-şi organizeze cheltuielile şi să economisească.

Cărţuliile sunt editate în cadru săptămânii educaţiei financiare, organizată la nivel mondial şi care are scopul de a spori cunoştinţele financiare ale elevilor. BNM a participat activ la această campanie, reprezentanţii săi fiind delegaţi la seminare pentru profesori şi elevi, la care s-a vorbit despre bani şi atitudinea responsabilă faţă de aceştia, precum şi au fost împărţite broşuri informaţionale.

Sursa: Infotag.md