Atenție unde vă odihniți! La Vadul lui Vodă au fost depistate mai multe nereguli

Atenție unde vă odihniți! La Vadul lui Vodă au fost depistate mai multe nereguli

-
//
23.06.2017

Bauturi răcoritoare vândute direct de pe podea, frigidere care nu au freon, 30 de kg de pâine fără certificat de calitate sau etichete pe care să scrie data fabricării, ora și termenul de valabilitate. Acestea sunt doar câteva nereguli depistate de specialiştii Centrului de Sănătate Publică municipiul Chişinău, care au întreprins o serie de controale la Vadul lui Vodă.

Atenție unde vă odihniți! La Vadul lui Vodă au fost depistate mai multe nereguli

În rezultat, activitatea unui magazinului alimentar a fost suspendată. Administratorii magazinului și ai unei cafenele au fost sancționați cu o prescripţie sanitară. Trei persoane au fost propuse pentru neadmiterea în câmpul muncii, în lipsa examenului medical şi a instruirii igienice.

Totodată, inspectorii CSP Chișinău au stabilit că plaja corespunde normelor sanitare, însă unul din cele două WC-uri publice existente nu funcționează.

Amintim că, săptămâna trecută au fost depistate încălcări cu duiumul și la taberele de odihnă pentru copii de la Vadul lui Vodă. Specialiștii au identificat medicamente cu termen expirat, mobilă veche și prăfuită și nerespectarea regulilor de evacuare în caz de incendiu.

Sursa: Mamaplus.MD