A apărut un program care le permite părinților să urmărească activitatea copiilor pe rețelele sociale

A apărut un program care le permite părinților să urmărească activitatea copiilor pe rețelele sociale

-
//
02.10.2017

Pe 26 septembrie, compania SocialDataHub a lansat serviciul „Control parental”, care le permite părinților să urmărească activitatea copiilor lor pe internet. Contra unui cost lunar de 150 ruble, echivalentul a 2,60 dolari, programul va analiza postările, aprecierile, subscrierile și comentariile copilului pe diverse rețele sociale. În cazul în care el este interesat de arme, droguri, suicid sau scrie comentarii cu tentă fascistă de exemplu, părinții vor primi notificările corespunzătoare.  „Dacă mama nu se va da de gol, atunci copilul nu va putea afla că este urmărit. Părintele nu trebuie să îi spună copilului: „Danea, astăzi ai avut 3 postări pe Instagram. De ce înjuri acolo?” E vorba despre altceva. De exemplu, părintele poate primi un asemenea SMS: „Valentina Sergheevna, dar dvs. știți că fiul dvs. va merge mâine într-un raid, să sape morminte și să violeze cadavre?”. Eu, în acest caz, cred sincer că mămica și tăticul trebuie să fie avertizați”, consideră autorul programului.

A apărut un program care le permite părinților să urmărească activitatea copiilor pe rețelele sociale

Autorul programului, Artur Hachuian, spune că acest serviciu nu încalcă legislația în vigoare. Se cercetează doar informația accesibilă, deschisă. Părinții nu vor putea accesa prin acest program discuțiile private sau locul aflării copilului. El aduce drept exemplu o fetiță care a adăugat în lista sa de prieteni un bărbat care dă „like-uri” la pornografia infantilă.  Apoi, dacă s-a schimbat comportamentul copilului și a început să se uite tot mai des la fotografiile persoanelor de sex opus, atunci serviciul le va expedia părinților notificarea că e bine să discute despre sex.

Într-o singură zi, programul a fost solicitat de 2,5 mii de oameni. Toți au fost verificați și s-a confirmat că sunt părinți adevărați. 

„Noi nu facem agitație ca părinții să își urmărească copiii sau să le interzisă ceva. Le oferim instrumentul, iar ei decid ce să facă mai departe. Eu sunt pentru dialog și precauție atunci când vine vorba de interzis ceva copilului. Dacă mie mi-ar fi interzis ceva în copilărie, aș fi făcut anume acel lucru, intenționat. Astăzi însă eu mă ghidez după principiul „Ai încredere, dar verifică”.  Dacă eu, spre exemplu, aș afla că copilul meu scrie pe internet despre superioritatea rasei albe, nu îi voi spune nimic direct, nu îl voi informa că îi urmăresc profilul. Eu, însă, îl voi întreba delicat ce crede despre clanul Ku Klux. Dacă mama nu se va da de gol, atunci copilul nu va putea afla că este urmărit. Părintele nu trebuie să îi spună copilului: „Danea, astăzi ai avut 3 postări pe Instagram. De ce înjuri acolo?” E vorba despre altceva. De exemplu, părintele poate primi un asemenea SMS: „Valentina Sergheevna, dar dvs. știți că fiul dvs. va merge mâine într-un raid, să sape morminte și să violeze cadavre?”. Eu, în acest caz, cred sincer că mămica și tăticul trebuie să fie avertizați.

Alexandr Pokrâșkin, psiholog pentru copii – „Acest program este visul multor generații de părinți, căci companiile proaste în care s-ar putea afla copiii au existat dintotdeauna. Acest serviciu le permite să își protejeze copiii, ceea ce e minunat.  

„Altceva e că noi totuși ne urmărim copiii, ceea ce nu poate să nu influențeze relațiile. Noi săvârșim o imixtiune serioasă în lumea interioară a  copilului, ceea ce nu este etic. Tendința părinților de a-și proteja copiii ar putea duce la complicarea relațiilor dintre ei.  Una e când copilul singur povestește că a intrat într-un anumit grup, ceea ce înseamnă că e pregătit să își audă părinții, să le asculte opinia. Alta e când dăm buzna. Copilul va înțelege că nu poate avea încredere în părinți. În plus, noi nu prea avem ce face cu această informație. Dacă un copil are un interes pentru anumite grupuri, oricum le va accesa, dar pe alte căi, ca să nu știe părinții. Spre exemplu, va folosi telefonul unui coleg de clasă”, s-a dat cu părerea psihologul.

Sursa: EA.md