mamaplus

Andreea Marin, căsătorită de trei ori, nu se mai vede în rochie de mireasă

-
//
12.08.2019

Andreea Marin a vorbit sincer și deschis despre viața personală. Îndrăgita fostă prezentatoare de televiziune și-a spus cu multă hotărâre părerea pe care o are despre căsătorie și despre posibilitatea de a ajunge, din nou, în fața altarului.

mamaplus

Andreea Marin, în vârstă de 44 de ani, a fost căsătorită de trei ori, însă nu se mai vede în rochie de mireasă: 

„Să nu facem speculaţii! Nu mai sunt la început de drum şi nu mă mai încântă poveştile cu voalul alb, ca să fiu sinceră. Cred că altfel privesc viaţa acum şi alte lucruri sunt importante… Până la urmă, e vorba de potrivire. Dacă oamenii se potrivesc până la capăt, nu doar până într-un moment al vieţii, lucrurile merg. Dacă nu, nu. Şi potrivire nu înseamnă doar potrivire fizică. Aceasta este, din păcate, ceea ce ne atrage la început şi uneori ne putem păcăli. De ambele părţi! Potrivire, însă, pe termen lung înseamnă ca ritmul unuia să fie compatibil şi cu ritmul celuilalt. Poate că unul oboseşte mult prea repede în raport cu energia debordantă a celuilalt. Se poate întâmpla şi atunci niciunul nu e de vină. Dar, pur şi simplu, nu poţi trăi într-un ritm care nu e al tău, e clar! În alte situaţii, se poate ca valorile unuia să nu se potrivească pe termen lung cu valorile celuilalt. În cazul meu, nu trăiesc în trecut, trăiesc doar cu prezentul în mână şi cu gândul spre viitor”, a mărturisit Andreea Marin pentru ok!magazine.

Andreea Marin a vorbit și despre relația pe care o are cu Adrian Brâncoveanu, consulul României în Libia și partenerul său de viață, în vârstă de 32 de ani: 

„Acum nu mai caut. Acum mi-e foarte bine. Sunt de aproximativ 3 ani cu un om minunat, cu care trăiesc o poveste foarte frumoasă şi îmi doresc să mergem cale lungă împreună, mână-n mână”, a transmis Andreea Marin pentru sursa citată. 

 Sursa