Aproape jumătate din şcolile din raionul Soroca au cazangerii care funcționează pe gaz. Profesorii se tem că în condițiile crizei energetice, după vacanță, copiii nu vor putea reveni în bănci. Vor fi nevoiți să treacă la ore on-line, de această dată din cauza crizei energetice. Din cele peste 40 de şcoli din raionul Soroca 17 sunt conectate la conducta de gaz, iar celelalte au sisteme alternative de încălzire cu lemne sau cărbune.
Doar patru dintre instituțiile de învățământ din raion dispun de ambele surse de încălzire. Însă administrația acestor şcoli se confruntă cu mari probleme în noul sezon rece pentru, că nu au fost prevăzuți bani pentru a trece la încălzirea cu combustibili alternativi. În această situație se află şi Gimnaziul din Volovița. Instituția are 2 cazane care, însă, nu au fost puse în funcțiune de ani buni.
„Reieșind din situația actuală, e dificil să conectăm la rețeaua veche, deoarece nu au fost utilizate şi verificate timp de 13 ani şi nu ştim cât de funcțională este aceasta. În afară de asta nu avem planificați bani din budget pentru unități de personal şi pentru procurarea de lemne şi cărbuni", susține Svetlana Rahimov, director, Gimnaziul din satul Volovița.
Până acum în instituție nu s-a dat start sezonului de încălzire, care ar urma să înceapă după revenirea copiilor din vacanță.
„Temperatura de afară ține cu noi, încă nu s-au pornit zilele foarte reci şi nu se simte atât de frig în clasă. După vacanță aşteptăm să revenim la ore, aşteptăm că căldura va fi pornită", susține Cristina Sîrghi, profesor, ciclul primar
Administrația Direcției raionale de învățământ încearcă să găsească soluții pentru a nu reveni la orele on-line.
„Noi nu am planificat pentru aceste instituții să procurări în plus lemne şi cărbune, ca să le stocăm, nu era cazul. Trebuie să găsim soluții, am colectat date, am transmis către minister. Încălzirea cu reşouri electrice nu este o soluție. Sistemele electrice sunt învechite, nu vor putea face față chiar suntem într-o dilemă", a declarat Elena Prodan, şef adjunct, Direcția Învățământ, Soroca.
În raionul Soroca sunt 46 de instituții de învățământ.