Autoritățile de la Chișinău intenționează să impună noi măsuri restrictive în contextul creșterii alarmante a numărului cazurilor noi de COVID-19, dar și a confirmării tulpinii indiene „Delta” în țara noastră. În următoarele zile, membrii Comisiei Naționale Extraordinară de Sănătate Publică urmează să se întrunească în ședință pentru a aproba o nouă hotărâre în acest sens.
Informația a fost confirmată de unele surse din cadrul Guvernului, dar care nu au putut să spună și data exactă a ședinței.
„Se lucrează la document, se examinează propuneri, iar în următoarele zile va fi anunțată hotărârea CNESP”, ne-au spus responsabilii.
Amintim că, în data de 27 iulie, în ședință s-au întrunit și membrii Comisiei extraordinare de sănătate publică a municipiului Chișinău. Aceștia au solicitat MAI-ului și instituțiilor de forță să scoată imediat carabinierii și militarii, din nou, pe străzile din Capitală, dar și în preajma stațiilor de așteptare, așa cum a fost anul trecut, atunci când numărul cazurilor noi de COVID- 19 era în continuă creștere, lucru care însă așa și nu s-a întâmplat.
Șeful serviciului de comunicare al MAI, Iulian Bercu susține că angajații instituțiilor subordonate MAI vor ieși în stradă și la stații doar în cazul în care CNESP va emite o hotărâre similară, asta pentru că instituția nu se subordonează municipalității.