Activitatea localul unde s-au intoxicat peste 20 de elevi dintr-un liceu din capitală a fost suspendată. O hotărâre în acest sens a fost adoptată de medicul-şef sanitar al municipiului Chişinău, Luminiţa Suveică, transmite IPN.
Centrul de Sănătate Publică (CSP) Chişinău menţionează într-un comunicat de presă că în rezultatul anchetării epidemiologice s-a constatat, că printre bolnavi se numără 22 de elevi şi un profesor de la liceul „Dante Alighere”. În total la petrecerea de Revelion din data de 24 decembrie, au participat 46 de elevi şi un profesor, iar după ce au consumat bucate comune comandate, mai bine de jumătate dintre persoane au fost spitalizate.
CSP a anunţat că toţi pacienţii au înregistrat simptome comune în urma toxiinfecţiei alimentare: febra 38,8-40,0 grade C, slăbiciuni generale, frisoane, cefalee, dureri abdominale, musculare şi articulare, diaree, vome multiple.
Specialiştii CSP Chişinău au prelevat probe de produse alimentare, apă potabilă, lavaje la investigaţii microbiologice şi la stafilococul auriu. La fel, au fost investigaţi la grupa intestinală toate persoanele angajate în local.
Pe marginea acestui caz s-au sesizat şi organele de drept.
Sursa: ipn.md