Unul dintre cei doi polițiști de patrulare, care se aflau în automobilul Toyota, ce s-a izbit într-un troleibuz de pe ruta Nr.5, la data de 2 aprilie, pe strada Muncești, ar fi pierdut lupta pentru viață.
Potrivit surselor PulsMedia.md, ar fi vorba despre tânărul în vârstă de 33 de ani, din cadrul Direcției Patrulare „Centru” a Inspectoratului Național de Securitate Publică al IGP, care se afla la volanul automobilului.
Amintim că cei doi polițiști se aflau în afara orelor de serviciu și se deplasau cu automobilul de marca Toyota când cel care se afla la volan, nu ar fi manifestat prudență în timpul conducerii, nu a adaptat regimul de viteză conform condițiilor meteorologice, și a pierdut controlul volanului, iar automobilul a intrat pe contrasens și s-a izbit frontal în troleibuzul cu numărul de bord 2195, de pe ruta nr. 5.
În urma accidentului, cei doi polițiști au fost descarcerați dintre fiarele contorsionate ale automobilului de către colegii de la IGSU, iar ulterior au fost transportați la spital în stare gravă.
Totodată, este de menționat că după producerea accidentului, șeful IGP, Viorel Cernăuțeanu, a dispus inițierea unei anchete de serviciu în acest caz.