Alegerea unei locuințe este una dintre cele mai responsabile decizii pe care le poate lua o familie. Goana după apartametul sau casa perfectă ar putea să ne dea mari bătăi de cap. Astăzi, piața ne oferă o varietate enormă de oferte: apartamente în stare ideală sau cu necesitatea de a face reparație, în blocuri noi sau cele de tip sovietic, cu infrastructură dezvoltată sau într-o zonă mai retrasă. Totuși, cum să facem alegerea corectă și la ce să atragem atenția atunci când cumpărăm un apartament ne spune specialistul imobiliar de la Acces Imobil, Viorel Arhip.
La ce aspecte trebuie să atragem atenția atunci când cumpărăm un apartament?
Achiziția unui apartament este o investiție în viitor, deci este un pas important. Din acest motiv, este indispensabil să fii sigur că achiziția este bună atât din punct de vedere tehnic, cât și din punct de vedere legal. Ulterior, trebui să atragem atenția la locația apartamentului, infrastructura zonei, scara și curtea blocului, numărul de camere / suprafața și planificarea apartamentului, rețelele inginerești etc. La fel e nevoie să ne asigurăm că proprietarul deține toate documentele necesare pe proprietate, nu sunt datorii la serviciile comunale, iar apartamentul nu este grevat sau gajat.
Cum alegem compania imobiliară de încredere?
Alegerea unei companii imobiliare de încredere în Chișinău începe cu o analiză minuțioasă a companiilor din domeniu, a recenziilor pe care le acordă clienții pe rețelele de socializare. Tot aici putem menționa site-ul companiei, echipa, reputația acesteia etc. Recomandările rudelor și prietenilor, dar și o cunoaștere medie a pieței imobiliare ne vor redirecționa spre companiile imobiliare care doresc să își păstreze reputația și să câștige clienți noi în urma recomandărilor.
Cum putem înțelege că agentul imobiliar se va descurca cu această misiune?
Un agent imobiliar profesionist este acea persoană care știe să asculte și să înțeleagă cerințele clientului pentru ca să găsească în cel mai scurt timp posibil imobilul care corespunde așteptărilor acestuia. Un profesionist adevărat în primul rând răspunde promp la apeluri și e-mailuri, nu întârzie la întâlniri, poate comunica și este un bun negociator.
Familiile cu copii mici de ce trebuie sa țină cont în procesul de procurare a unui apartament?
Orice apartament trebuie privit ca o investiție în viitor. Chiar dacă o familie are doar un copil, trebuie să se gândească din start că ar putea apărea pe viitor un nou membru al familiei. Din acest motiv, este esențial să aibă o suprafață generoasă și să existe posibilitatea de a reamenaja spațiul după necesități. Mămicile cu pici trebuie să țină cont de accesibilitatea și locația zonei: să aibă în apropiere un teren de joacă, un spital, o farmacie, o grădiniță, un supermarket, transport public. Și nu în ultimul rând, interesați-vă cum se face accesul în clădire, dacă sunt supravegheate spațiile comune și adiacente blocului, dar și de gradul de infracționalitate a zonei respective. De asemenea, evitați zonele intens circulate și zgomotoase.
Ce condiții trebuie să întrunească noua locuință?
Dacă e să vorbim de aspectul apartamentului, acesta trebuie să fie asigurat cu încălzire autonomă, să fie curat, lipsit de mucegai și mirosuri, să aibă tavanele și pereții drepți și fără fisuri/crăpături, să aibă ferestre mari pentru o iluminare naturală. De asemenea, să fie în apropierea de instituții preșcolare și școlare, spitale, dar și alături de terenuri de joacă și recreere, ca parcurile, lacurile etc.
Ce sector al Capitalei ar fi mai potrivit?
Este un aspect individual. Depinde de preferințele fiecăruia. Părinții ar putea da preferință unui loc de trai în apropiere de locul de muncă sau de rude, prieteni. Trebuie menționat faptul că prețurile apartamentelor diferă de la un sector la altul, ceea ce ar putea juca un rol substanțial la procurarea unui apartament, sectorul Centru și Râșcani fiind cele mai scumpe.
Totuși, ce recomandați? Un apartament în bloc nou sau vechi?
Atât apartamentele în blocurile noi, cât și cele în blocurile vechi au avantaje și dezavantaje. Apartamentele vechi au mai multe avantaje: amplasarea strategică în zone cu infrastructură bine dezvoltată, cheltuieli de întreținere mai mici și preț de achiziție mai mic. Printre dezavantaje putem evidenția: suprafața modestă, starea precară a blocului și aspectul estetic defavorabil, dar și lipsa locurilor de parcare.
Apartamentele noi dispun de următoarele avantaje: suprafețe locuibile mult mai generoase, rețele inginerești noi, un aspect estetic modern al curții și al blocului în interior, respectiv un confort sporit, energie pozitivă (nimeni nu a mai locuit în apartament), existența locurilor de parcare și o rezistență mult mai înaltă la tulburările seismice. Printre dezavantaje putem enumera: costuri mai mari per m2 la achiziție, costuri mai mari de întreținere, lipsa infrastructurii dezvoltate (mai ales a obiectelor cu menire socială). Rămâne ca fiecare cumpărător să facă alegerea corectă în dependență de necesitățile și posibilitățile pe care le are.
Cum înțelegem că blocul nou a fost construit calitativ și nu vom avea neplăceri?
Este suficientă buna informare despre blocul care ne interesează: putem afla în presă despre compania de construcție și reputația acesteia, putem studia cartea tehnică a blocului unde este indicată toată structura blocului și materialele folosite. Cel mai ușor de observat este calitatea lucrărilor de finisare, modul în care este aplicată zugrăveala, montajul pardoselii, a plăcilor ceramice, prezența unei instalații electrice cu mai multe siguranțe.
Dacă vrei să scapi de aceste griji, apelează cu încredere la compania imobiliară Acces Imobil. Noi îți vom oferi pe tavă toate detaliile despre viitoarea ta achiziție.
Acces Imobil – cu noi faci alegerea corectă!
mun. Chișinău, bd. Gr Vieru, 12/1
(+373) 78 888 900