Mulţi pacienţi nu cunosc faptul că, în stadiile incipiente ale bolii, tumorile maligne sunt, în majoritatea cazurilor, tratabile. Acum cancerul nu este o ironie a sorţii şi nici un verdict, ci doar un simplu diagnostic. Pentru tratarea cu succes a bolii, diagnosticul trebuie pus cât mai precoce.
Ce este cancerul? Cum putem să îl prevenim şi ce semne nu trebuie să le trecem cu vederea, ne va povesti Galina Pavliuc, doctor în ştiinţe, conferenţiar la Catedra chirurgie a Universităţii de Stat de Medicină şi Farmacie „N. Testemiţanu”.
Ce este cancerul?
Cancerul nu reprezintă o boală aparte, prin acest termen sunt desemnate mai multe forme de tumori. Nu există un simptom specific sau o analiză ale cărei rezultate să permită medicului stabilirea diagnosticului de cancer. În funcţie de afectarea unui anumit organ, pot apărea diverse simptome ale bolii.
Cu toate acestea, de regulă tumoarea nu apare într-o singură zi, există o serie întreagă de aşa-numite „simptome nesemnificative”, pe care poate să le observe fiecare om şi să se adreseze unui specialist. Aceste simptome nu sunt specifice doar pentru tumorile maligne, ele se întâlnesc şi în cazul multor altor afecţiuni, de aceea doar o examinare minuţioasă a pacientului poate stabili cauza adevărată a acestora, pentru un tratament corect, eficient şi la timp.
De ce auzim atât de des că omul s-a îmbolnăvit de cancer şi a murit după o anumită perioadă, dar atât de rar că s-a însănătoşit?
Acest lucru se explică prin faptul că oamenii s-au obişnuit să ascundă de cei din jur, din varii motive, bolile de care suferă şi, chiar dacă se însănătoşesc, nu îşi prea afişează experienţele. Însă dacă omul moare, cauza morţii devine de obicei cunoscută celor din jur.
Ce putem face pentru a nu deveni victime ale acestei boli îngrozitoare?
În primul rând, să ducem un mod de viaţă sănătos, să nu facem abuz de fumat şi de alcool, să practicăm sportul şi să ne alimentăm corect. În afară de aceasta, trebuie să vizităm obligatoriu, în scopuri profilactice, medicul de familie, iar în caz de necesitate să mergem şi la specialişti: urolog, oncolog, deoarece tumorile maligne, în stadii incipiente, de multe ori nu au manifestări vizibile.
Când ar trebui să ne adresăm unui specialist?
De exemplu:
Femeile, după începerea vieţii sexuale, trebuie să efectueze anual examenul citologic al colului uterin.
Bărbaţii, în special fumătorii, trebuie să facă radiografia plămânilor . Bărbaţii trecuţi de vârsta de 40 de ani trebuie să facă analiza sângelui la markerul tumoral PSA (antigen specific prostatic) şi multe altele.
Ce simptome necesită o consultaţie la oncolog?
Există simptome nespecifice care pot însoţi atât tumorile, cât şi multe alte maladii, aşa ca slăbiciunea, senzaţia de oboseală permanentă, lipsa poftei de mâncare, aversiunea faţă de produsele din carne, scăderea în greutate, anemia, febra.
Vorbiţi-ne mai mult despre simptomele specifice.
1. În cazul cancerului pulmonar, simptomul cel mai des întâlnit este tusea cu sânge. Dispneea apare în stadiile incipiente şi este determinată, de obicei, de creşterea cantităţii de mucoasă şi tuse. Implicarea în acest proces a coastelor şi a coloanei vertebrale poate provoca dureri localizate permanente. Poate apărea şi răguşeala.
2. Pentru cancerul de piele sunt caracteristice următoarele semne: dispariţia modelului caracteristic de pe suprafaţa aluniţelor. Acestea pot căpăta un aspect lucios, strălucitor şi contururi asimetrice sau neregulate. Un alt simptom este apariţia senzaţiei subiective de mâncărime sau arsură în zona aluniţei. Suprafaţa aluniţei poate prezenta descuamări, formându-se cruste uscate. Nu trebuie ignorate nici lipsa sau căderea părului de pe suprafaţa aluniţei sau sângerarea acesteia, dar nici apariţia formaţiunilor-fiice (sateliţilor) pigmentare sau roze pe pielea din jurul aluniţei şi multe alte simptome.
3. În cazul cancerului de col uterin cea mai frecventă cauză este infecţia cu Human Papilloma Virus - HPV (Virusul Papilloma Uman), care se transmite pe cale sexuală. Simptomele deseori lipsesc în stadiile iniţiale, mai târziu pot apărea dureri în partea inferioară a abdomenului, în timpul actului sexual, precum şi sângerările vaginale după actul sexual etc. Pentru diagnosticul precoce sunt foarte importante vizitele profilactice la specialişti, oncolog, ginecolog, examenul citologic, la HPV.
4. În cazul cancerului ovarian simptomele au un caracter frust, exprimat prin „disconfort” abdominal, prin apariţia periodică a durerilor în partea inferioară a abdomenului şi în zona lombară, iar mai târziu creşterea în volum a abdomenului din cauza ascitei – acumularea de lichid liber în cavitatea peritoneală.
5. Pentru cancerul de stomac este caracteristică lipsa unui tablou clinic bine conturat în stadiile incipiente. Uneori pot apărea senzaţia de disconfort sau durere în zona stomacului, lipsa poftei de mâncare, scăderea în greutate, greaţa, voma (uneori cu sânge), senzaţia de preaplin în stomac chiar şi după o cantitate mică de alimente, paliditatea tegumentelor, aversiunea faţă de produsele din carne, eructaţia cu miros neplăcut.
6. În cazul cancerului rectal pacienţii se plâng de obicei de dureri în zona anală, sângerări în timpul şi după defecare, disfuncţionalităţi ale intestinului sub formă de tenesme (simptom caracterizat prin necesitatea falsă de a defeca) sau de constipaţii.
7. Pentru cancerul de intestin gros sunt caracteristice durerile abdominale, dereglările funcţiei motorii a intestinului: alternarea constipaţiei şi a diareii, prezenţa în scaun a scurgerilor patologice sub formă de sânge sau mucoasă, modificarea stării generale a pacientului şi, în sfârşit, existenţa unei tumori palpabile. Cancerul asimptomatic al intestinului gros se întâlneşte în cel mult 2,5% dintre cazuri.
Sfatul medicului: Este incorect să încercăm să ne diagnosticăm singuri, după ce am citit câteva articole la această temă.
Doar un specialist poate pune corect şi la timp un diagnostic, de aceea, în cazul apariţiei oricăror simptome dintre cele enumerate mai sus, consultaţi de urgenţă un oncolog.
Nu pierdeţi timpul preţios, adresaţi-vă specialistului!