Thumbnail
mamaplus

Lidia Naforniță, despre rolul de mamă: „Mulțumesc Domnului că am parte de un copil foarte liniștit”

0
//
04.05.2020
mamaplus

În calitate de invitată în cea mai nouă ediție a emisiunii Mama Mia o puteți admira pe Lidia Naforniță, creatoarea unor păpuși de toată frumusețea. Vestea că va deveni mamă a copleșit-o până la lacrimi și iată că, de aproape jumătate de an, Lidia se bucură enorm de maternitate - o experiență care i-a schimbat viața.

Deși prima lună după naștere a fost destul de stresantă, la scurt timp Lidia a depășit orice frică legată de provocările maternității. Ea susține că are un bebeluș liniștit și, împreună cu soțul ei, îl cresc cu multă dragoste și dăruire.

În cadrul emisiunii, creatoarea povestește cu sinceritate cum se simte în rolul de mămica unui băiețel și cât de emotivă, dar și puternică a devenit ea în tot acest timp.

Pe parcursul ediției, pediatrul Mihai Stratulat explică etapele de dezvoltare prin care trece bebelușul în primul an de viață, iar medicul Ecaterina Botnari vine cu sfaturi privind procesul de alăptare și, totodată, enumeră accesoriile necesare mamei în această perioadă.

Ediția emisiunii se încheie, tradițional, cu prezentarea a 3 exerciții fizice pentru prelucrarea coapselor și a mușchilor fesieri. Fitness Mama Ina Chișlaru vă învață cum să vă antrenați eficient acasă.

Sponsorul general al emisiunii – Tommee Tippee Moldova, un renumit brand mondial de produse organice pentru îngrijirea și alimentația copiilor.

Partenerii proiectului:

Zendo Media

Mamaplus.MD

General Media Grup

Hippocrates Farmacia

Merries Moldova

Hipp Moldova

Thumbnail
Thumbnail