Supă franceză bouillabaisse

Supă franceză bouillabaisse

-
//
31.08.2015

Bouillabaisse unul dintre cele mai renumite feluri de mâncare din bucătăria franceză. Această supă cu fructe de mare era un aliment tradițional al pescarilor francezi. Simplă, consistentă și accesibilă, cu timpul a devenit un element destul de scump în meniul restaurantelor franceze. Unora le-ar putea părea că exotica bouillabaisse și supa de pește sunt cam una și aceeași, și ar avea dreptate, deoarece baza acestei renumite supe sunt peștele și condimentele.

Supă franceză bouillabaisse

Există mai multe rețete de supă bouillabaisse, astfel încât fiecare gospodină poate experimenta un pic cu diferite ingrediente, noi însă, vă oferim rețeta clasică a renumitei supe franceze.

Rețeta clasică pentru bouillabaisse

Reteța supei franceze se bazează pe utilizarea mai multor specii de pește de mare, dar puteți folosi orice specii de pești accesibili pentru dvs. (5-6 specii diferite). Curățiți peștii spalălați-i, tăiați capurile și cozile, punețile în apă rece și fierbeți până obțineți un bulion. Când bulionul este gata, scoateți capurile și cozile, și strecurați bulionul.

Următorul pas în pregătirea bouillabaisse este stabilirea aromei cu ajutorul unui  buchet din verdețuri. Într- o bucată de tifon sau un material natural, înveliți coajă de portocală (bucăți mari), frunze de dafin, cateva boabe de piper negru, cimbru, șofran, busuioc și alte mirodenii care se combină cu mâncăruri din pește. Folosind acest buchet de condimente, veți da supei aroma și un gust unic, și nu va trebui să "pescuiți" condimentele din bullion, acesta va rămâne limpede și apetisant.

Apoi într-un ceaun sau o tigaie adâncă din fontă se prăjește ceapa (2 buc.), usturoiul pisat (5-6 căței), 2-3 roșii proaspete tăiate sau roșii în sos dar în aceeași cantitate. Se toarnă un pahar de vin alb și bulionul preparat anterior. Acum trebuie să puneți în supă buchetul cu condimente și lăsați-l timp de 15 minute.

După 15 minute se adaugă peștele tocat și opțional, puteți adăuga și cartofi. Peștele se fierbe în bulion timp de 20 minute, apoi se adaugă fructe de mare (creveți, calmar tocat, midii, etc.). După 5 minute, supa poate fi luată de pe foc. Nu uitați să îndepărtați buchetul de condimente. În supa gata, puteți adăuga verdețuri tocate mărunt.

Supă franceză bouillabaisse

Bouillabaisse + sos rouille + crutoane

Pentru a se respecta toate regulile bucătăriei franceze, bouillabaisse nu trebuie doar preparată în mod corespunzător, ci și servită corect. Bouillabaisse se servește cu crutoane și sos rouille. Crutoanele sunt pesmeți din pâine albă, iar sosul se prepară după cum urmează: se amestecă câțiva căței de usturoi pisați cu ardei picant, sare grunjoasă (de preferință de mare), piper cayenne, 3-4 gălbenușuri, puțin ulei de măsline. Pentruun gust desăvârșit puteți adăuga o cantitate mică de șofran.

Supa bouillabaisse cu crutoane și sos rouille este delicioasă, consistentă și ușoară. Cu toate acestea, condimentele combinate cu sosul picant i-ar putea afecta pe cei cu stomacul "slab", astfel încât ar trebui să fiți atenți. Sosul este destul de picant datorită cantității mari de ardei picant, iar dacă nu iubiți picanteriile cantitatea de ardei în sos ar trebui să fie redusă.

Supă franceză bouillabaisse

Sursa