Anul trecut, în țara noastră aproape două mii de minore au devenit mame până la vârsta de 17 ani. Acest lucru îi îngrijorează pe mulți părinți care spun că și-ar dori ca în școlile unde merg copiii lor să se studieze educația sexuală. Potrivit lor, acest lucru i-ar face pe adolescenți să înțeleagă care sunt riscurile unui contact sexual neprotejat.
Iată câteva păreri ale părinților la acest subiect:
„Oricum, fetele și băieții trebuie să fie informați, de alt fel vor avea o gândire incorectă, o să evite să discute și o să ascundă adevărul de la părinți. Acest subiect trebuie să fie abordat atât acasă, cât și la școală”.
„Sunt de părerea că este binevenită, mai ales pentru tineretul de astăzi, din clasa a VII-a în sus. Tinerii sunt foarte dezvoltați datorită mass media și multe văd și înțeleg, iar acestă disciplină le-ar explica toate normele de protecție și daunele posibile. Ei trebuie pregătiți de mici pentru a ști cum să acționeze în viitor”.
„Educația sexuală este necesară în scoală, deoarece la momentul actual, cu nivelul de informație mare pe care copiii îl iau, dar nu din sursele necesare, educația sexuală dusă de un specialist calificat este necesară în scoală. De un specialist care are studiile necesare, să știe corect cum să aducă informația la copii, să știe corect s-o lămurescă copiilor”.
„De părerea mea, ar fi bine. Ca să nu ajungă cu baby să iasă din scoală”.
Totuși, unii se împotrivesc și introducerii orelor cu așa tematică.
„Nu sunt de acord, eu mă gândesc că acum copiii știu multe din telefoane, văd diferite prostii. Și încă și în plus în școli? Acasă părintele poate să-i comunice”.
„Eu am lucrat douăzeci și cinci de ani director de școală, la Liceul ,,G. Coșbuc’’. Vorbind despre părerea mea proprie, eu consider că educația sexuală nu este corectă, pentru că dacă ne întoarcem jumate de secol în urmă, deci, nici nu se vorbea despre educația sexuală, însă relațiile între băieți-fete, bărbat- femeie, erau destul de normale. Cumva se transmitea din mamă în fică și era într-un mod civilizat cred eu„.
Specialiștii susțin predare unor astfel de ore în școli și spun că educația sexuală este baza unei societăți sănătoase.
„Copiii trebuie să știe că sunt remedii și că există posibilitatea de a lua gratis, de la foarte multe structuri medicale contraceptive de tot felul. Începând cu prezervativul până la diverse pastile de tot felul, injecții, pastila de a doua zi, steriletul”, afirmă Svetlana Moruz, medic ginecolog.
„Educația sexuală este un proces în care noi acumulăm un anumit volum de cunoștințe, ne formăm anumite atitudini, convingeri, valori despre sexualitate. Accentul foarte mare trebuie să-l punem din școală, din ce motiv, avem foarte multe adolescente care sunt însărcinate la o vârstă precoce și din motiv că nu au cunoștințele necesare, fie abandonează copiii, fie rămân mame singure”, susține Ana Uscatu, profesoară de decizii pentru un mod sănătos de viață.
În România, elevul asistă la orele de educație sexuală, doar dacă părintele sau tutorele își dă acordul scris pentru acest lucru.