Aliona Celan este mămica a 3 copii și anume ei sunt principala sa sursă de inspirație. Meșterița creează hăinuțe, accesorii și alte piese călduroase atât pentru cei mici, cât și pentru maturi. În curând, ne va surprinde cu câteva creații noi, iar până atunci haindeți să-i admirăm colecția impresionantă de lucrări!

mamaplus

Când și cum ți-ai descoperit pasiunea pentru croșetă?

Prima mea lucrare era o căciuliță pentru fetița mea de doar 4 luni, acum e deja mare, are 10 ani.

Eram în concediu de maternitate şi îmi doream foarte mult să creez lucrări hand-made. Primele lucrări le-am făcut pentru familia mea, iar după ce am văzut că reuşesc, am hotărât să croșetez și la comandă.

De unde te inspiri?

Sursele de inspirație sunt multe în zilele noastre, spre exemplu meşterițele de peste hotare, pe care le urmăresc cu drag.

Ce piese croșetate putem găsi în atelierul tău?

Mult timp am croșetat doar căciulițe, rochițe, păturele, după care am trecut la andrele și deja am început a tricota cardigane pentru copii, dar și pentru maturi, pulovere și cele mai dragi sufletului meu – salopetele pentru bebeluşi.

mamaplus

Care a fost cea mai complicată lucrare pe care ai creat-o până acum?

Cea mai complicată lucrare era un cardigan lung, cu cosițe, cu o greutate de circa 2 kg, pentru o femeie din România. A fost greu să lucrez la el, mi se părea că nu se mai termină.

Ai comenzi doar din țară sau livrezi și peste hotare?

Am foarte mulți clienți și peste hotarele țării: Italia, Anglia, România, Rusia, Franța și chiar America.

Cum pot face o comandă potențialii clienți?

Potențialii clienți, doritori de a face o comandă, mă pot contacta pe pagina de Facebook sau Instagram. Răspund fiecăruia cu drag.

Cu ce lucrări planifici să-ți mai surprinzi clienții?

Planific să-mi surprind clienții cu modele și culori noi. Am câteva surprize în proces și abia aștept să vă uimesc!

Sursa: Mamaplus.MD