mamaplus

Cele mai bune alimente pentru zilele în care ești stresată

-
//
23.06.2021

Există anumite perioade în care ești mai stresată decât de obicei. Fie că este vorba despre săptămâna de dinaintea menstruației, fie că tocmai ai aflat o veste care ți-a dat lumea peste cap. Este foarte important să menții o dietă echilibrată în această perioadă și să nu te lași pradă alimentelor nocive de tip fast food. Vezi în continuare care ar fi cele mai bune alimente pentru combaterea stresului.

Alimente bogate în magneziu

Lipsa magneziului provoacă hiperexcitabilitate nervoasă și musculară, crampe, oboseală, insomnie și sensibilitate exagerată la stres. O modalitate ușoară de a te destresa este să introduci în meniul zilnic alimente bogate în magneziu. Aceste produse pot fi ușor combinate și adăugate în farfurie. Legumele cu frunze verzi ocupă loc fruntaș și amintim spanacul, rucola și varza. De asemenea, leguminoasele, ca fasolea, mazărea și lintea, alături de nuci, migdale și fistic, sunt extrem de importante în dieta persoanelor nervoase și anxioase. Meniul poate fi completat de semințe de in, dovleac și susan, alături de cereale integrale (orez brun, grâu, quinoa).

Alimente bogate în zinc

Zincul are acțiune imunostimulatoare și este folosit cu succes în tratarea depresiilor sezoniere. Consumă pește, în special sardele, stridii, fasole, caju, nuci, alune, dar și ficat, carne de vită și gălbenuș de ou. De asemenea, zincul poate fi asimilat și din suplimentele alimentare, alături de magneziu și calciu.

Alimente bogate în Omega-3

Mai multe studii au demonstrat că acizii grași Omega-3 sunt responsabili de diminuarea hormonilor de stres și de calmarea sistemului nervos, având un impact pozitiv și asupra sistemului cardiovascular. Cea mai bună sursă de Omega-3 este, cu siguranță, peștele. În această categorie intră somonul, păstrăvul, macroul, anșoa, sardinele, calcanul, dar și tonul. Vegetarienii își pot lua doza necesară de Omega-3 din semințele de chia și din broccoli.

Probiotice

Având în vedere că intestinul este singurul organ care are propriul sistem nervos, numit de cercetători „al doilea creier”, o digestie bună și sănătoasă se reflectă asupra stării de bine generale. Bacteriile bune din stomac, probioticele, comunică, practic, cu creierul și au rol fundamental în menținerea sănătății sale. Trebuie să luăm în calcul ca primul factor declanșator al gastritei, după alimentație, este nivelul crescut de stres. Aceste motive ar fi mai mult decât suficiente pentru a introduce în meniul zilnic probioticele. Acestea se găsesc în alimentele fermentate că iaurtul, chefirul și murăturile.

Alimente bogate în acid folic

Deficiența de acid folic, cunoscut și ca vitamina B9, se manifestă prin stări de irascibilitate crescute, depresie sau oboseală mentală, asociată cu uitare și confuzie. Medicii recomandă suplimente pe bază de acid folic persoanelor care trec prin perioade stresante și prezintă stări dese de nervozitate. Acesta se găsește în mod natural în sparanghel, broccoli, fasole, conopidă, porumb, sfeclă, țelină, morcovi, dovleac, dar și în citrice.