45892 mii de femei din Republica Moldova își sărbătoresc astăzi ziua numelui. Astăzi este sărbătoare mare pentru creştinii ortodocşi de rit nou, pentru că în fiecare an, în data de 5 mai, Biserica Ortodoxă o prăznuieşte pe Sfânta Mare Muceniță Irina. Singura fiică a lui Liciniu, rege în Cetatea Maghedon, aceasta s-a născut păgână, iar numele ei a fost la început Penelope.
De la vârsta de 6 ani, a fost închisă de tatăl ei într-un turn cu mai multe camere, împreună cu 13 fecioare, o învățătoare, Caria şi cu Apelian, un bătrân înțelept.
Într-o noapte, i-a apărut în vis îngerul lui Dumnezeu, care i-a spus: „Penelope, de-acum nu te vei mai numi aşa, ci Irina („pace”) şi vei fi multora scăpare şi adăpostire şi prin tine se vor mântui multe suflete, iar numele tău va fi mare în toată lumea”.
Sfânta Irina a aflat despre Hristos de la Apelian şi a primit botezul de la Sfântul Timotei, ucenicul Sfântului Apostol Pavel.
Sfânta Mare Muceniță Irina este chemată mai ales de cei care își doresc o căsătorie trainică și fericită.
În Grecia, ea este și sfânta ocrotitoare a polițiștilor. Numele Irina provine din grecescul Eirene, zeiță a păcii în mitologie
Numele de „Eiran” sau „Elre na” erau populare în Grecia Antică, acestea având o semnificație clară deoarece erau derivate din substantivul „eire ne” care înseamnă „pace”. În mitologia greacă, „Eire ne” era una dintre cele trei fiice ale lui Zeus si ale lui Themis, care ocroteau natura și păzeau locașurile cerești din Olimp.
Zeița Eirene era extrem de populară în rândul grecilor și al romanilor, iar în Atena și Roma avea temple închinate ei.
Numele grecesc era popular și în varianta sa masculină, Eirenais, care se traduce prin „oferit păcii”, „dedicat păcii”, „făcător de pace”. Datorită pronunției sale simple pentru vorbitorii de limbă slavă, numele s-a răspândit în estul Europei, iar la noi a ajuns în varianta Irina. Alte derivate ale numelui de Irina sunt şi Irinuca şi Irena.