Fiecare părinte trebuie să-şi pregătească copilul de sezonul rece încă din timpul verii. Copiii pot fi căliţi cu un duş de contrast, cu înot, gimnastică şi alimentaţie corectă, cu hrană bogată în vitamine şi minerale. Acum, când ne aflăm în luna octombrie, este recomandabil de administrat copiilor un complex de vitamine, minerale pentru o perioadă de timp, la fiecare copil individual, în dependenţă de starea lui de sănătate şi riscurile pe care le are. Sunt recomandările pediatrului Ludmila Chiriac.
Nu este de neglijat vaccinarea împotriva gripei sezoniere. „Vaccinarea trebuie efectuată în această perioadă, în luna octombrie, ca până în decembrie-ianuarie copiii sa aibă anticorpi şi să poată lupta cu gripa sezonieră”, a explicat medicul.
Dacă copilul este sănătos şi nu a făcut viroze pe parcursul anului precedent, nu este neapărat să meargă la un specialist.
„Un mod sănătos de viaţă, gimnastică zilnică, băi de contrast şi alimentaţie naturală, corectă, este suficient. Copiii care sunt predispuşi la boli respiratorii, care au alte maladii concomitente, ar fi bine să facă un consult la pediatru. Pediatrul, în mod individual, îi face un program de însănătoşire. Acum, cât încă timpul este bun, e cald şi bine, recomand tuturor copiilor să meargă, după lecţii, după grădiniţă, în locuri în care natura încă este vie: în pădure, parcuri”, sugerează pediatrul Ludmila Chiriac.
Un mod sănătos de viaţă este principala recomandare a specialiștilor.
„Eu întâlnesc părinţi care nu consumă carne. Sunt vegetarieni şi le impun şi copiilor acest regim alimentar. Le explic că copiii au nevoie de cantităţi de proteine pentru a creşte şi pentru ca creierul lor să se dezvolte”, a exemplificat pediatrul.
Chiar şi atunci când temperaturile sunt scăzute, părinţii trebuie să iasă cu copiii la plimbare. Chiar şi cu bebeluşii, până la minus 10 grade, dacă nu este vânt, spune medicul. O atenție deosebită trebuie acordată vestimentației.
„Copilul iese afară, este activ. Dacă în cazul bebeluşilor recomandăm să fie îmbrăcați cum este părintele, plus o unitate, în cazul celorlalţi copii le recomand să-i îmbrace cu o unitate mai puţin. Copilul este în mişcare, aleargă, transpiră şi astfel este supus riscului de a răci”. „Apa, în timpul băii, dacă de obicei se recomandă a fi de 35-36 de grade, poate fi de 32-33 de grade. Asta e tot o metodă de călire”, a adăugat Ludmila Chiriac.
Per general, pediatrul spune că un copil nu are nevoie neapărat de medicamente sau ceva special pentru sezonul rece, ci de un mod de viaţă sănătos, somn adecvat, plimbări în aer liber şi consumul, în cantităţi mari, de fructe şi legume, deoarece cele mai multe vitamine se conţin în ele.