mamaplus

20 de alimente cu puține calorii, bune pentru slăbit

-
//
18.08.2020

Caloriile ne mențin la cote maxime nivelul de energie, dar în acelaşi timp ne pot da peste cap planurile pentru silueta gata de plajă. Atâta vreme cât ne limităm la necesarul zilnic şi alegem să consumăm alimente sănătoase, în detrimentul celor deloc benefice pentru greutate, caloriile „curate” ne pot fi cel mai bun prieten în lupta cu kilogramele. Dacă vrei să dai startul unei diete pentru slăbire sănătoasă, fără efecte yo-yo, iată ce alimente îți recomandăm să consumi cât mai des. 

Cu puțină ambiție, vei reuşi să obții greutatea pe care ți-o doreşti, dar şi să îți schimbi în bine regimul alimentar, care se poate transforma într-un stil de viață.

20 de alimente cu puține calorii, bune pentru slăbit:

Mere

Mere – sunt foarte nutritive şi te ajută să obții doza zilnică necesară de fibre, indicate dacă te confrunți cu constipația sau dacă vrei să o previi. Într-un măr se găsesc doar 57 de calorii. 

Sparanghel

Sparanghel – toate soiurile de sparanghel sunt sănătoase, dar în special cel mov este indicat, deoarece conține din belşug antioxidanți şi vitamine (vitamina K şi folați), cu efecte benefice asupra inimii. O porție de sparanghel de aproximativ 150 de grame îți va aduce în dar mai puțin de 35 de calorii. 

Sfeclă roşie

Sfeclă roşie – este o legumă care poate reduce în mod natural tensiunea arterială, datorită potasiului din compoziție. O porție de 140 de grame de sfeclă roşie conține doar 60 de calorii.

Broccoli

Broccoli – este una dintre cele mai sănătoase legume şi ar putea avea chiar efecte anticancerigene. În plus, este bogat în vitamina C, dar sărac în calorii – o porție de 90 de grame de broccoli conține doar 30 de calorii. Nu e de mirare că este deseori recomandat în curele de slăbire. 

Varză de Bruxelles

Varza de Bruxelles – aceste verze în miniatură sunt, din păcate, prea rar consumate pe la noi. Poate reuşim să vă schimbăm obiceiurile culinare spunându-vă că acest aliment este „împachetat” cu multe fibre, vitamine, minerale şi antioxidanți, dar foarte puține calorii – 40 la număr, pentru o porție de 90 de grame. 

Morcovi

Morcovii – sunt delicioşi, sățioşi şi zgârciți la calorii. Conțin doar 55 de calorii la o porție de 130 de grame, dar  compensează prin numeroasele vitamine, în special vitamina A, bună pentru vedere, dar şi pentru sănătatea pielii.

Ţelină

Țelina – în special cea proaspătă, tulpina mai precis, este una dintre legumele cu cel mai redius conținut caloric: 18 calorii la 110 grame. Unde mai pui că e şi grozavă la gust, merge şi ca gustare între mese, ține şi de foame!

Castraveți

Castraveți – e păcat să-i ratați, pentru că sunt un ajutor de nădejde în cura de slăbire. Conțin în mare parte apă şi aduci organismului doar 8 calorii la 50 de grame consumate. Într-o salată cu roşii sau simpli, cu puțin oteț, un deliciu răcoritor!

Fenicul

Fenicul – mâncat ca atare, proaspăt, tras la grătar, copt sau fiert numai cât să se înmoaie puțin, feniculul este o legumă pe care trebuie musai să o consumi mai des. În plus, poate fi asociat de minune cu un pui la cuptor, uns cu miere şi stropit cu puțină zeamă de lămâie. Cât despre calorii, nu-ți face griji, e inofensiv – o porție de 90 de grame de fenicul proaspăt conține doar 30 de calorii. Floare la ureche!

Usturoi verde

Usturoi verde – profită de el, cât timp îl mai găseşti prin piețe în stadiul acesta. E delicios, dă o aromă grozavă preparatelor şi sosurilor (un guacamole cu frunze tocate de usturoi şi bucățele mici de roşii... sună bine), dar are şi beneficii pentru sănătate – reglează tensiunea arterială, combate infecțiile din corp – totul cu doar 3 calorii la un cățel (de usturoi, desigur) consumat. Fie, 5 calorii, să zicem, dacă punem şi frunzele la socoteală! Cine mai stă să le numere, când gustul e divin?! 

Grapefruit

Grapefruit – după atâtea legume, era şi cazul să mai amintim câte-un fruct, că prea sunt blamate că au mult zahăr şi sunt interzise la dietă. Nu e cazul grapefruitului, care conține doar 50 de calorii la 120 de grame. În plus, este bun şi pentru cei care vor să mai reducă nivelul colesterolului. Consumat ca atare, proaspăt, sau în combinație cu un iaurt ori aruncat într-o salată, dar şi lângă un peşte, grepfrutul este, fără doar şi poate, regele fructelor indicate în slăbire.

Rucola

Rucola – tot o salată e, dar ceva mai închisă la culoare şi poate cu mai mult gust ar zice unii, puțin picant chiar. Dacă ocoleşti salata verde pe motiv de „plictiseală”, încearcă rucola, bogată în apă, vitamina K, potasiu, folați şi calciu. Câte calorii are? Doar 3 la 10 grame consumate. Şi 10 grame traduse în frunze înseamnă mult. Nu ştii ce să mai pui în salate ca să aibă gust?

Ciuperci

Ciuperci – țin locul cărnii cu succes în ceea ce priveşte doza zilnică de proteine, dar mai conțin şi multe fibre, vitamine şi minerale benefice pentru organism. Cu ce preț? Doar 15 calorii la 70 de grame. O nimica toată în comparație cu o friptură, care îți poate „dărui” pe puțin 300 de calorii. 

Ceapă verde

Ceapă verde – nu îi poți rezista, ştim! E crocantă, răcoritoare, sănătoasă, delicioasă, nu miroase aşa puternic, ce mai, are toate calitățile pentru a fi mâncată zilnic. La cât de puține calorii are, am putea da gata vreo trei legături de ceapă verde dintr-o suflare fără să simțim vreo urmă de vinovăție – 30 de calorii la suta de grame. 

Ridichi

Ridichi – cum puteam să uităm de aceste rotocoale cu gust uşor înțepător?! Sunt vedetele primăverii şi puțini sunt cei care ocolesc cutiile cu ridichi în căutare de trufandale de sezon. Roşii ca focul, mai rozalii, albe sau, de ce nu, negre, ridichile sunt pline de substanțe nutritive şi conțin doar 20 de calorii la o porție de 120 de grame.

Căpşune

Căpşune – încă un pic şi te vei putea bucura de căpşunele româneşti, dulci, parfumate şi zemoase. Ca să-ți facem aşteptarea şi mai grea, te îmbiem cu beneficiile lor nenumărate, dar şi cu numărul redus de calorii: mai puțin de 50 la 150 de grame!

Spanac

Spanac – tot acum e şi sezonul spanacului tânăr, numai bun pentru o salată, dar şi pentru nişte ochiuri moi. Un deliciu de primăvară pe care nu trebuie să-l ratezi, pentru că îți încarci organismul cu vitamine şi minerale din belşug, dar fără grija caloriilor: o porție de spanac de 30 de grame conține doar 7 calorii. Da, ai auzit bine! 

Dovlecei

Dovlecei – sunt nemaipomeniți la grătar, stropiți cu puțin ulei de măsline, dar dacă eşti înnebunită după chiftele şi nu vrei să-ți plângi de milă ulterior urcându-te pe cântar, îți recomandăm şi chifteluțele vegetariene cu această legumă versatilă. Poate şi nişte paste de dovlecei ți-ar prinde bine, cât să mai îndulceşti dorul de făinoase. Nu am uitat de calorii, dar sunt atât de puține la număr că nici nu mai contează: 20 de calorii la 130 de grame.

Roşii

Roşii - la fel ca în cazul căpşunelor, îți îngreunăm aşteptarea cu beneficiile lor deloc exagerate şi cu numărul infim de calorii: sub 30 la 150 de grame.

Lămâi

Lămâi – le găseşti la piață şi în supermarketuri indiferent de sezon, aşa că nu ai niciun motiv să le ocoleşti. Sunt perfecte în cura de slăbire, dau un gust minunat salatelor, iar sucul lor poate fi adăugat în apa de băut (zilele caniculare impun o limonadă răcoritoare), care căpătă astfel potențial de accelerare a metabolismului. Un păhărel cu suc de lămâie (aproximativ 30 de mililitri) conține doar 8 calorii, dar are puterea să ardă de 10 ori mai multe calorii odată ajuns în organism.