De când se ține minte, Tatiana are o pasiune aparte pentru croșetă. Probabil, pentru că încă din copilărie își vedea mama și bunica cu andrelele sau cârligul în mâini. Recent, tânăra mămică s-a apucat de împletit pături pentru bebeluși: moi, călduroase și pufoase, numai bune pentru un somn dulce și odihnitor.
Sunt o tânără mămică a doi copilași minunați, mereu mi-au plăcut obiectele făcute handmade. Încă din anii de școală am îndrăgit lecția de educație tehnologică, acolo mă regăseam, croșetam mileuri, coseam în cruciulițe diferite imagini. Stând acasă în concediu de maternitate, aveam foarte mult timp liber și mereu mă gândeam să încep să creez ceva care să-mi aducă atât plăcere, cât și venit. După a doua naștere, am decis să împletesc pături.
Nu pot să zic că am fost inspirată, mai degrabă e vorba de o coincidență. Am văzut pe pagina de Facebook o salopetă tricotată, mi-a plăcut, însă nu aveam posibilitatea să o procur. Am decis să împletesc una, urmând niște lecții pe Youtube. Așa am dat și de aceste plapume, însă pentru că nu aveam ața necesară, am lăsat baltă ideea, revenind la ea recent. Îmi place foarte mult ceea ce fac, mă liniștește spiritual.
La moment această îndeletnicire este o pasiune, pe care vreau să o dezvolt într-o afacere.
Nu știu, deoarece având doi copilași plini de energie și treburi casnice, mă ocup de această pasiune doar în timpul liber, de obicei seara, când cei mici dorm.
Este un fir moale, special pentru bebeluși, dar și pentru copiii cu pielea sensibilă. Prețul unei pături variază în funcție de mărime. Sunt mămici care își doresc dimensiunea 80*80, 90*90 sau 1*1. Realizez orice mărime, iar cea mai mică este la preț de 400 de lei.
Sunt începătoare, așa că la moment am postat câteva lucrări pe pagina mea personala de Instagram și Facebook. Planific să creez o pagină anume pentru lucrările mele.
Am multe idei, dar aștept momentul potrivit. Acum sunt în proces de realizare a unei jucării pentru copii , croșetată handmade.
Orice vis poate deveni realitate, dacă depui muncă și dedicație. Să nu vă fie frică să începeți o activitate care vă aduce satisfacție și plăcere sufletească.
Sursa: Mamaplus.MD