Apariția unui copil schimbă complet viața părinților și obiceiurile acestora. Vara, deseori căldura devine sufocantă și la majoritatea părinților care au acasă un bebeluș apare dilema: pornesc sau nu aerul condiționat? Canicula devine greu de suportat fără aparatul de aer condiționat, dar ce facem atunci când avem acasă un bebe încă fragil și cu un sistem imunitar în plin proces de dezvoltare? Este indicat să faci răcoare în casă sau e mai sigur să suferi puțin de cald, dar să nu expui copilul?

 

mamaplus

Copiii, în special nou-născuții și prematurii, sunt foarte sensibili la schimbările bruște de temperatură. Excesul de căldură sau temperaturile scăzute îi fac rău în egală măsură. Disconfortul fizic va fi redat prin reprize de plâns,somn de slabă calitate și iritabilitate. Ca un bebeluș să se simtă bine și în zilele fierbinți de vară este recomandat ca în casă să fie menținută o temperatură placută, între 21 și 24 de grade ziua și 19 și 21 de grade noaptea. 

Umiditatea din locuință trebuie să fie de 30-50%, aveți grijă să aerisiți camerele, în special dormitoarele.

Sfaturi pentru utilizarea aerului condiționat:

  • Se recomandă să aveți aer condiționat în toată casa, nu doar într-o singură cameră. Astfel veți evita schimbările bruște de temperatură care l-ar putea afecta pe cel mic atunci când treceți dintr-o încăpere mai răcoroasă în una în care e mai cald și apoi din nou în cea cu aer condiționat. Aparent inofensive, aceste schimbări pot provoca răceli și slăbire a sistemului imunitar.
  • Diferența de temperatură din casă sau din mașină față de cea de afara nu trebuie să fie foarte mare. În niciun caz nu trebuie să depășească 10 grade.
  • Nu țineți copilul aproape de aparatele de aer condiționat sau chiar în "bătaia" lor.
  • Aerul condiționat reduce prea mult umiditatea, iar cei mici ar putea dezvolta iritații sau mâncărimi ale ochilor, dar și uscarea sau iritarea mucoasei căilor respiratorii, ceea ce cu siguranță le va provoca disconfort. În camere trebuie să fie un anumit grad de umiditate, iar pentru a te asigura că aceasta nu scade prea mult poți folosi un umidificator sau pur și simplu poți pune prin casă recipiente cu apă.
  • Dacă folosești un umidificator, ai grijă ca umiditatea să nu crească peste 50%, ca să nu te lupți după aceea cu mucegaiul sau cu alergiile pe care acesta le poate provoca.
  • Nu lăsa aparatul de aer condiționat sau umidificatorul să meargă continuu. Este important ca din când în când să aerisești încăperile și pe calea clasică, deschizând ferestrele. Ar fi bine să o faci seara, când afară s-a răcorit, sau dimineața, înainte ca temperatura să crească foarte mult.
  • Foarte important! Nu uita să cureți periodic filtrele aparatului de aer condiționat, pentru a îndepărta particulele de polen, praf, acarienii sau sporii dăunători.

Sursa