Felicitări, draga mea! Dă-mi voie să-ți spun că nu e ușor să fii mamă de băiat, iar pentru asta ai tot respectul meu. Și știi de ce? Pentru că o mamă de băiat este responsabilă pentru felul în care va crește viitorul bărbat. Ea este prima femeie din viața lui și relația lor va avea un cuvânt de spus și în viața lui de mai târziu.
Așa că, dragă mamă de băiat, iată câteva sfaturi pe care le poți urma:
1. Spune-i cât de mult îl iubești!
Învață-l că nu este nimic rușinos în a-și arăta sentimentele față de o femeie. Învață-l să primească și să ofere iubire în aceeași măsură. Avertizează-l că e posibil ca iubirea lui să nu fie întotdeauna împărtășită, dar că ziua aceea când o va întâlni pe Ea îl va găsi pregătit.
2. Lasă-l să plângă!
Sunt sigură că iubirea de mamă o să-ți dicteze contrariul, dar din când în când lasă-l să plângă și fii acolo doar pentru a-l lua în brațe. E suficient să-i spui că va fi bine și că o să-i fii tot timpul alături. „Nu plânge, că ești bărbat!” sunt niște cuvinte care nu înseamnă de fapt nimic și care îi vor face rău. Da, e bărbat, dar nu e robot!
3. Învață-l să danseze!
Micuțul tău va avea nevoie de asta. Va veni ziua când își va dori să impresioneze o fată, așa că ai grijă să-l înveți din timp să aibă curaj să o invite la dans. Nu contează felul în care va dansa, învață-l doar să se simtă bine în mijlocul ringului de dans. Într-o zi, o să-ți mulțumească. Dansează cu el încă de când îl ții în brațe, prostiți-vă, dansați în oglindă, cântați împreună.
4. Roagă-l să-ți prindă colierul!
Mânuțele lui vor fi stângace, dar va face tot posibilul să te ajute. Fă-l să fie mândru de tine și primește întotdeauna cu zâmbetul pe buze orice compliment venit din partea lui. Mai târziu vei primi mulțumiri.
5. Ai grijă să-i oferi un exemplu masculin!
Primul exemplu ar trebui să fie chiar tatăl lui. Sigur, uneori acest lucru nu e posibil și, pur și simplu. tatăl lui nu îi poate fi alături, însă ai la îndemână alte variante: povestește-i despre bărbați extraordinari și ajută-l să îi întâlnească. Povestește-i despre alți bărbați care au făcut lucruri importante în viață. Își va dori să le facă și el. Doar motivează-l!
6. Învață-l să aibă maniere!
Faptul că e băiat nu înseamnă că trebuie să acorde mai puțină atenție acestor lucruri. Învață-l să folosească tacâmurile, să aștepte până mănâncă toată lumea de la masă, să fie respectuos și să nu vorbească cu gura plină. Într-o zi, va avea întâlniri cu tot felul de oameni și îi va fi de folos.
7. Oferă-i ceva în care să creadă!
Poate că într-o bună zi, băiețelul tău se va întoarce acasă nervos sau cu inima frântă (știi și tu că nu poți controla asta), așa că oferă-i ceva în care să creadă. Orice. Învață-l să aibă speranță și să vadă partea bună a lucrurilor. Spune-i cât de mult îl iubești și va face singur să-i fie bine. De dragul tău.
8. Lasă-l să fie sensibil!
Spuneam mai sus că are nevoie de exemple masculine puternice, însă uneori va trebui să fie sensibil și atent, așa cum este orice copil, în mod natural. Învață-l să aibă grijă de sentimentele celorlalți, să aibă grijă de flori, de animale sau chiar de alți copii.
9. Lasă-l să-și murdărească hainele!
Știu că uneori vei fi atât de obosită, încât nu o să-ți ardă de spălatul rufelor, dar să fim serioși: există detergenți-minune și mașini de spălat. De ce să nu-l lași să exploreze? Caracterul băieților se formează (și) prin căzături, sărituri, noroi.
10. Vorbește-i!
Vorbește-i cât de mult poți despre orice. Mai târziu, asta îl va ajuta să se exprime mai ușor: la școală, cu fetele, la serviciu, cu copiii lui, cu tine. Va veni ziua în care vei aștepta să te sune fără să-i ceri asta, așa că învață-l să comunice.
11. Învață-l să fie independent!
Ultima, dar poate și cea mai importantă: trebuie să-l înveți să se descurce și singur. Lasă-l să te ajute, încurajează-l când se străduie să facă lucrurile bine, indiferent dacă asta înseamnă că te ajută la gătit și împrăștie făina în toată casa. Dincolo de faptul că va ști să se descurce și singur, se va simți util. Și e bine să te simți util. La orice vârstă!