Cristina are un job pe cât de meticulos și responsabil, pe atât de deosebit. Meșterița hand-made creează cărți dedicate bebelușilor, în care mămicile notează primele și cele mai importante detalii din viața copilului. Frumos, nu-i așa? Și încă nu ați văzut cât de bine arată aceste albume personalizate!
Când s-a născut ideea să creezi cărți personalizate?
Prima carte personalizată am realizat-o acum 4 ani. A fost o cărțulie de urări pe care am dăruit-o, după care am postat câteva poze pe rețelele de socializare, de unde au și apărut primii clienți și primele comenzi.
Ce materie primă folosești la crearea lor?
La creare cărțuliilor folosesc diverse materiale, precum stofe din bumbac, piele eco, hârtie de diferite texturi și grosimi, adun tot felul de decorațiuni din toate colțurile lumii.
Cât durează procesul de lucru asupra unei cărți?
O carte poate fi confecționată în 3-4 zile. Totul depinde de numărul de comenzi pe care le am, de modelul solicitat, fie un album al bebelușului sau o carte pentru urări.
Ce putem scrie în ele?
Dacă vorbim despre cărțile dedicate bebelușilor, acestea sunt menite să păstreze cele mai importante, amuzante și vesele amintiri din primul anișor de viață al copilului! Toate acele “prime dăţi”: prima poză, prima băiță, primul Crăciun sau când i-a apărut primul dinte şi aşa mai departe... Pagina dedicată arborelui genealogic, unde puteți lipi poze cu părinții și bunicii bebelușului! Pentru fiecare lună din viaţa copilului, aveţi pagini dedicate, unde puteţi scrie câte ceva şi lipi poze.
În cărțile pentru urări sunt lăsate cele mai sincere și calde cuvinte pentru copilaș de la cei dragi și apropiați.
Care sunt cele mai solicitate mesaje pentru coperțile cărților?
Cel mai solicitate sunt mesajele personalizate și, desigur, prenumele!
Care a fost cea mai complicată comandă pe care ai realizat-o până acum?
A fost o cărțulie creată printre primele, care a plecat tocmai în Italia, am tradus textul din limba română în italiană, mi-a fost dificil, deoarece nu cunosc limba, însă până la sfârșit m-am descurcat, iar clienta a rămas mulțumită.
Cât costă, în medie, o carte și ce dimensiuni are?
Prețul unei cărți variază între 350 și 500 de lei. Cea mai solicitată dimensiune este 21x21 cm!
De ce este bine ca fiecare părinte să procure o astfel de cărțulie?
Pentru că timpul trece prea repede și multe momente se uită, iar peste ani acest album, cu siguranță, va fi una dintre comorile copilăriei. Copilul o va prețui, deoarece este creată cu multă dragoste de către părinți.
Ce mai putem găsi în atelierul tău?
În atelierul meu puteți găsi decorațiuni pentru cumetrii, zile de naștere (toppere pentru candy bar, ghirlande, sucuri decorate, mărturii…) personalizate după tematica sărbătorii, invitații, felicitări și cutiuțe pentru pozele din primul an de viață a bebelușului! De asemenea, jucării 100% handmade, cutii pentru cadouri, cărți pentru rețete.
Cine sunt clienții tăi și cum pot face comanda?
În mare parte clienții mei sunt femeile, mămicile, viitoarele mămici. Toate comenzile pot fi făcute pe pagina mea de Facebook sau Instagram Art Craft.
Care sunt planurile tale de viitor?
Îmi doresc să creez un proiect mai mare, pe care să-l tirajez!
Sursa: Mamaplus.MD