În acest an colindătorii interpretei au venit din depărtare. Frumoasa blondă a știut cu ce să-i întâmpine și să-i bucure. Cu voie bună, cu dulciuri și cu un tort atât de mult preferat de ea în copilărie. Și, întrucât primii colindători care i-au bătut la ușă sunt persoane apropiate sufletului său, Adriana și-a dat toată silința să-i impresioneze și să-i facă să se simtă bine.
„Sunt extrem de bucuroasă când pot să-i bucur pe cei apropiați, că pot să le fac viața mai frumoasă. Pentru ei am preferat să las totul la o parte și să gătesc ceva cu mult suflet. Ceva care mie personal îmi amintește de frumoasele sărbători de iarnă din copilărie, de casa părintească, de zăpada care se lasă atât de mult așteptată în acest an. Mama gătea tăvi întregi de turte dulci cu pudră și covrigi frumos mirositori. Nu uita însă, la final, să ne facă și un tort „Smântânel” de ne lingeam pe degete, nu alta, la cât de delicios putea să-l facă. Anii au trecut, dar eu continui an de an să duc tradiția mamei mai departe. Și ea se bucură și râde cu poftă când mă vede că gătesc de sărbători vestitul tort al copilăriei mele. Mi-a rămas undeva în adâncul inimii impregnat gustul acelor vremuri și acelor dulciuri. Iată de ce, pentru mine, sărbătorile de iarnă se asociază cu „Smântânelul” de cândva. Și chiar dacă mai cumpăr, ca tot omul, câte ceva și din magazin, tradiția cu tortul copilăriei mele e lege pentru mine. Prefer să-l fac în casă, cu rețeta moștenită de la mama mea”.
Adriana Ochișanu ne-a împărtășit rețeta copilăriei sale și spune că va continua an de an să facă același desert pentru cei dragi și pentru familia sa, pentru că numai prin asemenea amintiri de suflet omul nu-și uită trecutul și rădăcinile.
Ingrediente:
- 3 ouă
- 250 gr de unt
- 1 plic de praf de copt de la Dr. Oetker
- 400 gr de zahăr
- 2 lingurițe de bicarbonat de sodiu de la Dr. Oetker
- 5-6 pahare de făină
- 5 linguri de miere
- 2 lingurițe de esență de rom de la Dr. Oetker
- Pentru cremă:
- 500 gr de zahăr
- 1 litru de smântână
Se topește mai întâi untul și mierea într-o cratiță. La foc mic. Scoatem de pe foc cratița și turnăm zahărul și îl lăsăm să se topească. Preîncălzim cuptorul la 190 de grade. Între timp, batem ouăle cu făina, praful de copt și bicarbonatul. Puteți folosi puțină esenţă de rom de la Dr. Oetker, pentru că oferă un gust şi o aromă care se păstrează și după coacere. Turnăm în oală și amestecăm bine. Frământăm aluatul. Din el formăm apoi biluțe mici pe care le întindem în foi de grosime medie. Le dăm la cuptor până prind culoare. Cam 20 de minute.
Crema se face simplu. Smântâna și zahărul se bat foarte bine cu mixerul într-un bol. Cu acesta ungem foile de blat. Se poate orna după preferință. De obicei se face cu nuci mărunțite și firimituri din blat, dar unele gospodine mai pun și ciocolată rasă sau zahăr vanilat pentru mai multă aromă.
Poftă mare să aveți!
Și nu uitați de campania Dr. Oetker! Cu ajutorul codului unic din acest sticker promoțional vă puteți înscrie în campanie pe www.oetker.md și aveți șansa să câștigați marele premiu - un cufăr magic în valoare de 30.000 de euro și multe alte premii!