După nașterea copilului, tatăl rămâne deseori parcă în afara problemelor, pentru că în centrul atenției și eforturilor sunt mama și nou-născutul. În orice caz, ar trebuie să rămână, însă și bărbații sunt oameni! După cum arată studiile, unii tătici dezvoltă chiar simptome de stres și depresie. Tatăl nu poate să nu reacționeze la apariția în casă a bebelușului, un nou membru al familiei, care concentrează acum atenția generală, la dispoziția schimbătoare a mamei, la lungul șir de vizitatori – rude, prieteni și străini.
În realitate, nu doar femeile sunt supuse schimbărilor de dispoziție. Cercetătoarea Tracy Hogg, în noua sa carte „Secretele îmblânzitoarei de bebeluși” menționează și câteva reacții tipice ale tăticilor la apariția copilului.
„Lasă-mă pe mine”
Unii tătici, în special în primele săptămâni, sunt adevărați coparticipanți ai întregului proces de sarcină și naștere. Iar atunci când în casă apare copilul, un astfel de tată se cufundă în totalitate în noua viață. El simte instinctiv cum trebuie să se poarte cu micuțul, iar pe fața lui se poate citi câtă plăcere îi face comunicarea cu acesta. Dacă aveți parte de un astfel de partener, mămici, mulțumiți lui Dumnezeu! Dacă aveți noroc, acest comportamente se va prelungi până la admiterea la facultate!
„Nu este treaba mea”
Este reacția așteptată a așa-numitului tată-tradiționalist – bărbatul convins din start că toate aceste „treburi femeiești” nu au nici o legătură cu el. Desigur, el își iubește copilul, dar dintr-o parte, atunci când nu este vorba despre schimbatul scutecelor sau băiță. Pentru că acestea sunt „treburi femeiești”! Un astfel de bărbat începe să stea până la târziu la serviciu imediat ce soția naște sau, dintr-odată, începe să fie convins că este obligat să câștige mai mult, ca să întrețină familia mărită. Oricum ar fi, el are întotdeauna un motiv serios să stea cât mai departe de obligațiile părintești.
Uneori, în special atunci când micuțul învață a comunica, un astfel de tată se poate înmuia. Însă garantez că el nu se va schimba în bine ca urmare a certurilor sau comparațiilor puțin plăcute cu alți tătici („Soțul Leilei schimbă scutecele lui Mackenzie!”).
„Oh, Doamne, s-a întâmplat ceva!”
Acest tip de bărbat, atunci când ia copilul în brațe pentru prima dată, înlemnește și nu se mai poate mișca. Este posibil ca el să fi participat împreună cu soția la toate cursurile de pregătire pentru naștere și de îngrijire a nou-născutului, ba chiar și la o lecție de ajutor medical de urgență, cu toate acestea este speriat de moarte și se teme să nu facă ceva greșit. Își iese din minți dacă trebuie să facă baie micuțului. Atunci când îl culcă, nu își poate alunga gândurile de la sindromul de moarte subită a nou-născutului. Iar dacă totul este perfect și parcă nu ar trebui să existe motive de îngrijorare, el cade pe gânduri: va putea plăti oare școala copilului? Cu toate acestea contactele repetate cu micuțul îl ajută pe tată să își depășească fricile și să capete încredere în sine. Mămici, lăudați-l și acordați-i sprijin – acest lucru este foarte important!
„Uitați-vă la această minune!”
Acest tătic este mândru de realizarea sa, mândru peste măsură. El nu doar cere ca toți să îi admire comoara, dar și preamărește participarea personală. Deseori se laudă oaspeților: „O las pe soție să se odihnească noaptea”. Iar soția iritată își dă ochii peste cap în spatele lui. Iar dacă e la a doua căsătorie, el se consideră expertul suprem, și nu are nici o importanță că data trecută evita micuțul la câțiva metri. Aceasta nu îl împiedică să o corecteze pe soție și să îi dea de înțeles că el poate face totul mult mai bine. Mămici, lăudați-i priceperea, mai ales dacă într-adevăr o are, dar nu îi permiteți să abuzeze de sentimentele dumneavoastră cele mai bune.
„Copil? Ce copil?”
Am vorbit deja despre mame care, odată cu nașterea copilului, intră într-o perioadă de negare. Dragii mei, cu tații se întâmplă același lucru. Recent am vizitat-o la maternitate pe Nel, care născuse cu vreo două-trei ore în urmă și am întrebat cu inocență: „Unde este Tom?” Ea a răspuns, de parcă era de la sine înțeles: „E acasă. A vrut să termine niște lucrări în grădină”. Aceasta nu înseamnă că Tom nu consideră grija de nou-născut parte a obligațiilor sale. Mai degrabă el nu a înțeles până la sfârșit că în familia lui a apărut un copil și că viața lui se va schimba radical. Iar dacă a înțeles, el fuge de aceste schimbări, refulându-se în treburi obișnuite, pe care știe să le facă. El are nevoie să se obișnuiască cu realitatea, dar și să fie susținut de Nel.
Iar dacă el va continua să se opună sau ea nu îi va oferi posibilitatea să participe la îngrijirea micuțului, Tom riscă să se transforme într-un tată pe care l-am prins odată stând în fața televizorului, orb și surd la haosul din jurul lui. Mama obosită, încercând să răspundă la telefon și totodată să pregătească cina, l-a rugat: „Ţine un pic copilul, dragule!”. El s-a întors nedumerit: „A? Despre ce vorbeşti?”
Oricare ar fi prima reacţie a proaspătului tătic, majoritatea se schimbă cu timpul, deşi nu întotdeauna în direcţia pe care şi-ar dori-o mama.
Tracy Hogg, „Secretele îmblânzitoarei de bebeluși”
