Fiecare copil trebuie să fie vaccinat la timp, iar stereotipurile despre reacţiile adverse ale vaccinurilor trebuie să fie combătute prin informarea corectă a părinţilor. De această părere sunt reprezentanţii Ministerului Sănătăţii şi cei ai Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) la Chişinău, care au participat astăzi la o conferinţă de presă, în cadrul căreia au discutat despre importanţa imunizării, relatează Radio Moldova Actualităţi. Evenimentul a fost prilejuit de Săptămâna Europeană a Imunizărilor (SEI), marcată la nivel regional în perioada 24 - 30 aprilie.
Imunizările reprezintă un capitol foarte important în îngrijirea copilului, susține șefa Direcţiei asistenţă medicală primară, urgentă şi comunitară din cadrul Ministerului Sănătății, Tatiana Zatîc. Potrivit ei, vaccinurile protejează populația de o serie de boli infecţioase grave.
„Începând cu anul 1993 suntem o țară liberă de poliomielită. Rolul imunizării este foarte important pentru sănătatea publică, deoarece anume acele maladii care prezintă un pericol enorm pentru sănătatea publică sunt întâlnite într-un număr mult mai mic față de anii precedenți, este vorba despre difterie, tetanos”, a menționat Tatiana Zatîc.
Referindu-se la progresele realizate în domeniul imunizării la nivel european, reprezentantul OMS, Haris Hajrulahovic, a menționat că 32 de țări au reușit să stopeze transmiterea virusului rujeolei pentru 24 de luni.
„Amenințarea bolilor care pot fi prevenite cu ajutorul vaccinării încă nu a dispărut. Din păcate, în fiecare an, circa un milion de copii din întreaga lume mor din cauza bolilor care ar putea fi prevenite cu ajutorul vaccinurilor”, a precizat oficialul.
Șeful Centrului controlul bolilor virale din cadrul Centrului Național de Sănătate Publică, Constantin Spînu, a menționat că pentru a evita reacțiile adverse ale vaccinului, doctorii recomandă ca părinții să treacă controale medicale cu copilul și să respecte cu strictețe toate indicațiile medicului.
„În anii ’81-’82 ne-am ciocnit cu cazuri de poliomielită, în special la persoanele care nu au fost acoperite cu vaccinuri. De atunci și până în prezent nu a fost înregistrat niciun caz de paralizie asociată cu vaccinul”, a declarat Constantin Spînu.
Potrivit datelor oferite de Ministerul Sănătății, în Republica Moldova, imunizarea este activizată din anii 1950. Toate vaccinurile trebuie să corespundă standardelor de calitate ale OMS, de aceea sunt importate din Franţa, Italia, Belgia şi Israel. Vaccinarea copiilor se realizează în termenii stabiliţi de un program special, numit „Calendarul vaccinărilor obligatorii din Republica Moldova”.
Sursa: TRM.md