Te-ai întrebat vreodată ce se întâmplă cu rochiile în care celebritățile defilează pe covorul roșu? Stilistele Tania Gill și Tara Svenen au dezvăluit marele secret!
Tania spune că, de obicei, rochia se întoarce la casa de modă de la care a fost împrumutată. În cele mai multe cazuri, ținutele le sunt oferite celebrităților pentru o zi, iar dacă au noroc, atunci pentru 48 de ore.
E ciudat! Mai ales dacă ținem cont de faptul că aceste rochii sunt croite special pentru vedete. Totuși, așa cum ne asigură Tara, rochia este creația și proprietatea designerului și numai el are dreptul să decidă ce se întâmplă cu ținuta.
Apropo, în istorie au existat cazuri în care designerul dăruia rochia celebrității. De exemplu, în anul 2000, Jennifer Lopez a primit în dar celebra rochie Versace, în care a făcut senzație la ceremonia „Grammy“.