În timp ce trendurile sunt într-o continuă schimbare, există câteva piese vestimentare de care pur şi simplu nu-ţi vine să te desparţi, oricât de mult timp a trecut peste ele. O femei matură va pune foarte mult accentul pe imagine şi va învăţa să fie mai selectivă cu piesele vestimentare pe care le are şi va avea grijă că acestea să fie puţine, dar de calitate. Iată ce piese vestimentare nu trebuie să se regăsească în garderoba ta.
Rochii de seară vechi. Probabil de-a lungul anilor ai avut câteva ocazii să fii domnişoară de onoare, iar dacă nu, cu siguranţă ai fost la evenimente importante în care rochiile elegante erau un must. Uită de modelele pe care obişnuiai să le porţi şi achiziţionează altele noi.
Costume vechi de Halloween. Nu te poţi costuma la nesfârşit în acelaşi personaj şi nici nu trebuie să te gândeşti că poate vei repurta peste câţiva ani acel costum. În plus, dacă nu vrei să-ţi ocupi prea mult spaţiul în garderobă cu câte un costum pe fiecare an, pune accentul mai mult pe make-up. Ba chiar vei economisi mai mulţi bani şi mai mult timp.
Pantofii cu toc inconfortabil. Renunţă la acele perechi care îţi provoacă dureri grave. Doar simplul fapt că te gândeşti la ce se poate întâmpla dacă îi porţi te va face să nu îi mai vrei vreodată şi pur şi simplu îţi vor ocupa spaţiul în dulap.
Orice piesă vestimentară deteriorată. Fie că vorbim de pete sau cusături desfăcute, nu te mai gândi că poate vei ajunge să le porţi prin casă. Nope. Doar îţi vor ocupa foarte mult spaţiu.
Sutiene deteriorate. Ştim că lenjeria intimă este costisitoare, dar dacă vrei să arăţi bine, trebuie să I mai multă grijă de tine şi de ceea ce alegi să porţi.
Rochii mulate. Câtă vreme nu-ţi scot în evidenţă silueta într-un mod graţios sau ai depăşit acea vârstă în care rochiile mulate sunt arma ta secretă, uită de ele. Caută în schimb modele potrivite formei corpului tău.
Sursa: one.ro