mamaplus

Ecografiile 2D, 3D și 4D în sarcină: Prin ce se diferențiază și cât sunt de sigure pentru mamă și făt

-
//
13.04.2022

Una dintre cele mai așteptate investigații de către viitoarele mămici este cu siguranță ultrasonografia. Anume în timpul acestei investigații medicale, graviduțele fac cunoștință pentru prima oară cu fătul, iar la anumite etape ale sarcinii îi pot observa trăsăturile tot mai pronunțate. Dar ce sunt ecografiile 2D, 3D și 4D? Și cât sunt de sigure? Haideți să aflăm în continuare câteva detalii interesante.

Ecografia este investigația medicală prin care sunt vizualizate diferite structuri anatomice cu ajutorul ultasunetelor.

Toate ecografiile 2D funcționează pe baza utilizării ultrasunetelor pentru a crea o imagine a bebelușului în uter, mai concret pentru a evalua anatomia și dezvoltarea normală sau anormală a fătului.

Ecografia 3D este o recontrucție de tip tridimensional, iar ecografia 4D adaugă și a 4-a dimensiune, timpul, crează un efect video live, similar unui film.

Ecografia 2D oferă imagini și trăsături plate, într-un singur plan, dar e cea mai folosită în evaluarea anatomiei și biometriei fetale și depistarea malformațiilor fetale.

Ecografiile 3D și 4D crează o legătură mai strânsă între părinți și copil

Ecografia 3D (imagini în 3 dimensiuni integrate de un software de viteză ridicată) evaluează trăsăturile fetale, crește posibilitatea de depistare a defectelor de tub neural, musculoscheletice, faciale, etc.

Ecografia 4D (adaugă timpul ca a 4-a dimensiune) arată imagini actualizate în mod continuu, în timp real, asemănătoare unui film.

Benefiicile 3D și 4D identifică mai precis anomaliile fetale, mai ales ale feței, inimii, membrelor, tubului neural și scheletelui. Această metodă de diagnostic a evoluat foarte mult și din punct de vedere tehnic. În prezent se realizează în mod curent ecografii 3D și 4D în care sunt observate pe lângă caracteristicele morfologice și cele funcționale.

Ecografiile 3D/4D sunt considerate la fel de sigure ca și cele 2D, deoarece imaginile sunt compuse din secțiuni de imagini 2D convertite în poze. Ca și ecografia 2D sunt noninvazive, fară efecte adverse pentru mamă și făt.

Nu în ultimul rând, trebuie știut că uneori nu este posibil să vedeți fața bebelușului, acest lucru depinde de modul în care stă, de cantitatea de lichid, de prezența țesutului adipos matern și de experiența examinatorului.

Cea mai bună perioadă pentru a efectua o ecografie 3D și 4D este în săptămânile 26-30 de sarcină.