Sarcina și nașterea unui copil este o bucurie și fericire pentru femeie. Asta, însă, numai în cazul în care sarcina este planificată, iar bebelușul - dorit. În alte cazuri, femeia se vede nevoită să recurgă la întreruperea sarcinii.
S-ar părea că acum sunt atâtea metode de contracepție încât avortul demult trebuie să fie doar o filă a trecutului. De ce totuși acestea mai sunt aplicate? De multe ori, din cauza neglijenței și speranței că ”poate voi scăpa fără…”.
Una dintre metodele de protejare împotriva sarcinii nedorite este cea chimică, când, cu ajutorul unor preparate speciale, spermatozoizii își pierd capacitatea de a fecunda ovulul. Denumirea bine cunoscută a acestor preparate este supozitoarele contraceptive, însă acestea pot fi pentru administrare anală, vaginală, creme și geluri speciale.
Ca și oricare alt preparat medicamentos, administrarea acestora este însoțită de anumite contraindicații și efecte secundare. De aceea, înainte de a alege utilizarea acestor supozitoare ar trebui să consultați medicul.
Principiul de acționare și particularitățile contracepții chimice
După conținutul lor de acțiune, toate supozitoarele pot fi divizate în două categorii, cu conținut de clorură de benzalconiu sau nonoxynol-9. Principiul de acțiune al primelor se bazează pe distrugerea membranei spermatozoidului. Acest lucru reduce brusc viteza lui de deplasare și posibilitatea de a pătrunde în ovul.
Nonoxinol-9, de asemenea, inhibă spermatozoizii, diminuează mobilitatea lor și, în afară de aceasta, creează o peliculă specifică care nu le permite să pătrundă în cavitatea uterină.
Este de remarcat faptul că după proprietățile chimice, aceste preparate fac parte din grupul acizilor, iar majoritatea produselor igienice sunt de origine alcalină. Așa că odată cu utilizarea săpunului, eficiența supozitoarelor contraceptive se reduce semnificativ.
Pentru a evita această situație, femeia trebuie să utilizeze soluții intime speciale cu pH neutru. Supozitorul poate fi introdus după jumătate de oră de la igiena intimă, ulterior, trebuie de așteptat până la dizolvarea lui completă (10 – 40 de minute), iar după actul sexual, în următoarele 5-6 ore, contactul cu apa este contraindicat. În caz contrar, substanța se va spăla și va fi neutralizată înainte de a inhiba toți spermatozoizii.
Avantajele și dezavantajele supozitoarelor contraceptive
Important este să rețineți o regulă importantă: un supozitor – un act sexual, chiar dacă acesta este la scurt timp după precedentul, mai este nevoie de un supozitor.
Avantajele supozitoarelor contraceptive
- Este o metodă contraceptivă confortabilă în cazul unei vieți sexuale instabile.
- Este convenabilă femeilor care au contraindicații la utilizarea altor preparate – hormonale sau sterilet.
- Supozitoarele acționează local și nu se absorb în sânge, de aceea pot fi administrate și în cazul mamelor ce alăptează.
- Componentele chimice care se conțin în supozitoare distrug parțial virușii și bacteriile, de aceea sunt pe măsură să protejeze de anumite boli sexual transmisibile (însă nu vă puteți baza doar pe acest lucru).
- Odată ce se dizolvă, supozitorul acționează ca un lubrifiant ceea ce facilitează contactul sexual, mai ales dacă femeia suferă de uscăciune vaginală.
Dezavantajele supozitoarelor contraceptive
- Un efect contraceptiv relativ scăzut. Chiar și cele mai bune supozitoare pot fi ineficiente în 15-20 la sută dintre cazuri. Pentru a avea garanția totală este mai bine ca acestea să fie utilizate în combinație cu prezervativul.
- Sunt posibile reacțiile alergice, disconfort, senzația de usturime atât la femeie cât și la partener.
- Utilizarea de lungă durată poate duce la distrugerea mediului normal al vaginului, provoca bacterioză și candidoză.
- Este necesar de a respecta cu strictețe instrucția, ”sexul după cronometru” poate reduce apetitul și satisfacția în urma actului sexual.