Este greşit să crezi că de medicul ginecolog ai nevoie doar atunci când ai rămas însărcinată. Şi asta pentru că, în lipsa controalelor regulate, în timpul cărora medicul poate depista precoce unele afecţiuni sau le poate trata pe cele de care suferi deja, este foarte posibil să pierzi şansa de a-i fi mai târziu pacientă din poziţia de gravidă.
Dr. Andreas Vythoulkas, medic specialist obstetrică-ginecologie, cu supraspecializare în infertilitate, explică ce probleme doar aparent banale, ignorate de tinere, duc la probleme de fertilitate.
Una dintre cele mai frecvente boli pelvine inflamatorii este anexita. În mod total greşit aceasta este popular denumită „răceală la ovare”. De fapt, anexita nu este o răceală şi nici nu se manifestă ca o răceală. Mai mult, anexita rar ajunge să vizeze ovarele, ea manifestându-se în general la nivelul colului uterin, uterului sau trompelor uterine.
„Afecţiunea – care este o infecţie bacteriană - îşi face semnalată prezenţa prin dureri în partea inferioară a abdomenului, scurgeri vaginale anormale şi febră. Atunci când infecţia se agravează, durerile sunt mai puternice şi pot fi însoţite de stări de vomă şi uneori de simptome asemănătoare infecţiei urinare, respectiv usturimi la micţiune şi nevoia de a merge des la toaletă”, avertizează dr. Andreas Vythoulkas. Anexita, ca de altfel orice altă boală inflamatorie pelvină – poate determina infertilitate. Reversibilă dacă tratamentul este urmat corect, dar permanentă dacă apar complicaţii ca urmare a faptului că nu a fost tratată.
„Infecţiile genitale precum gonoreea sau infecţia cu Chlamydia, mycoplasma, ureaplasma şi streptococul de grup B determină infertilitate, acesta fiind motivul principal pentru care vizita la medicul ginecolog se impune de la apariţia primelor semne”, mai atrage atenţia dr. Vythoulkas.
O altă afecţiune care netratată conduce la infertilitate este cervicita (rana pe colul uterin). Ea poate fi urmarea unei infecţii, dar poate fi cauzată şi de sterilet sau produsele de igienă intimă, de folosirea îndelungată a tampoanelor interne, de traumatisme determinate de contactul sexual sau poate fi chiar o reacţie la anticoncepţionale.
În multe situaţii, cervicita este asimptomatică, din acest motiv vizitele regulate la medicul ginecolog fiind extrem de importante. Altfel, pentru ignorarea unei afecţiuni uşor tratabile, preţul plătit mai târziu devine foarte mare, atat din punct de vedere financiar cat şi emoţional.
Sursa