Multe femei care nu reușesc să obțină o sarcină sau au avut anterior o sarcină extrauterină ajung la cabinetul medicului ginecolog pentru a face anumite investigații. Una dintre acestea ține de verificarea permeabilității trompelor uterine, numită Histerosalpingografia. Cât de importante sunt rezultatele acesteia pentru o femeie care își dorește să devină mamă și cum se desfășoară întregul process, află în cele ce urmează.
Potrivit dr. Andreas Vythoulkas, medic specialist obstetrică-ginecologie, cu supraspecializare în infertilitate, histerosalpingografia este o procedură medicala care se face pentru a examina structura uterului și a trompelor uterine și de a testa permeabilitatea trompelor uterine. Este o analiză simplă, destul de rapidă, ușor invazivă, care verifică sănătatea uterului și a trompelor uterine pentru femeile care nu pot rămâne însărcinate sau pentru femeile care au suferit mai multe avorturi spontane sau sarcina ectopică (extrauterină). Histerosalpingografia nu trebuie făcută în timpul sarcinii (se recomandă și un test de sarcină înainte), în timpul unei hemoragii în desfășurare ori dacă pacienta are o infecție pelviană acută.
Cum se desfășoară?
Examenul se face între a-8-a și a 12-a zi după menstruație, după urinare. După o examinare ginecologică, medicul va introduce în colul uterin un mic tub, o canulă, și cu ajutorul unei seringi medicul va introduce în uter (prin canulă) o substanță de contrast. După ce lichidul va umple cavitatea uterului și pătrunde în trompele uterine, medicul specialist va urmări ecografic felul în care se deplasează lichidul în cavitatea uterinăși în trompe. Toară procedura durează între 15-25 de minute, iar după terminarea investigației medicale pacienta va sta în repaus jumătate de oră. După obținerea imaginilor, medicul îndepărtează canula, iar substanța de contrast se va absorbi rapid în sânge și se va elimina din organism. Înainte de a face această investigație, este recomandat ca pacienta să anunțe medicul dacă este sau nu alergică la iod, dacă are vreun tip de alergie ori dacă este diabetică.
Procedura este dureroasă sau nu?
De cele mai multe ori, histerosalpingografia se efectuează fără anestezie ori, la dorința pacientei, cu anestezie locală. Majoritatea femeilor care au făcut această investigație medicală spune că durerile în partea de jos a abdomenului există și că, de cele mai multe ori, sunt suportabile. Câteodată, aceste dureri sunt însoțite de o stare febrilă. Acest disconfort se intensifică în timpul introducerii substanței de contrast, dar dispar în maximum o oră de la finalizarea investigației medicale. Sunt și femei care au fost supuse histerosalpingografiei și care au spus că au sportat greu, că a fost foarte dureroasă.
Posibile reacții după histerosalpingografie
- După terminarea examinării radiologice, pacientele se pot confrunta cu următoarele reacții:
- Ușoare amețeli și stare de greață
- Disconfort abdominal (crampe)
- Scurgeri vaginale (se elimină substanța de contrast)
- Stare febrilă
- Sângerări
- Urticarie (reacție la substanța de contrast)
Este bine de știut că histerosalpingografia se face cu stomacul gol, tocmai pentru a evita apariția stării de vomă. De aceea, pacienta este sfătuită ca în ziua premergătoare efectuării histerosalpingografiei să mănânce ușor.
Pregătirea pentru histerosalpingografie
Se apropie data la care v-ați făcut programare pentru histerosalpingografie. Este bine să știți că, înainte de a face aceasta analiză, este bine să:
- Renunțați la contactele sexuale cu 1-2 zile
- Renunțați la spălăturile vaginale și la orice alt produs intern de igienă intimă cu o săptămână
- Întrerupeți administrarea medicamentelor sub formă de ovule, supozitoare vaginale, spray-uri cu o săptămână
În timpul examinării imaginilor radiografice realizate în timpul histerosalpingografiei, medicul specialist poate determina, în primul rând, impermeabilitatea trompelor uterine (trompe înfundate), dar și unele afecțiuni cum sunt polipi, aderente, existența unui fibrom uterin.
Vești bune
În urma efectuării acestei investigații, în unele cazuri, trompele uterine se pot desfunda în urma injectării substanței de contrast, iar o viitoare sarcină ar putea apărea fără a mai fi nevoie de alte intervenții.