Nașterea este un moment unic, dar și extrem de tensionat. Deși prezența tatălui la naștere este un subiect controversat, iată că în ultimul timp această practică devine destul de populară. Încă din timpul sarcinii, tăticii se implică activ în cunoașterea a tot ce ține de nașterea unui copil. Totuși, pentru un bărbat nu este atât de ușor să asiste la venirea pe lume a bebelușului, întrucât în acel moment el își poate vedea soția în ipostaze diferite, pe care probabil nu le-a mai cunoscut niciodată.
Din acest motiv, pentru a combate orice stare de frică, tatăl care planifică să fie prezent fizic la naștere, alături de partenera lui, trebuie să se documenteze suficient de bine și să ia în considerare câteva informații și sfaturi în acest sens.
Un tată care a asistat la nașterea copilului său a dezvăluit, pe blogul Tăticul Modern, motivele pentru care a ales să facă acest lucru. Deși inițial, nici el, nici soția nu-și doreau să fie împreună în timpul nașterii, după cursurile prenatale cei doi și-au schimbat radical părerile.
„Inițial nici eu, nici soția nu ne doream acest lucru. Ea – pentru că simțea că e un lucru prea intim, eu – pentru că nu vroiam să-i încurc. După cursurile prenatale lucrurile s-au schimbat radical. Fără să ne vorbim am ajuns la concluzia că avem nevoie unul de altul în acele momente și ne-am bucurat enorm atunci când am descoperit că simțim la fel”, a povestit tatăl.
5 motive pentru care bărbatul a fost prezent la naștere:
1. Și-a dorit să știe permanent tot ce se petrece cu soția și bebelușul.
„Decât să stau pe holuri cu ochii în telefon și să ghicesc ce se întîmplă după ușă, mai bine alături de ea”.
2. S-a ocupat de completarea fișelor și alte întrebări, întrucât soția avea contracții dureroase.
„La internare eu răspundeam la întrebări și completam fișele în locul soției, pentru că ea nu era în stare să vorbească (atât de intense și dureroase erau contracțiile)”.
3. Era mâna dreaptă a soției în sala de naștere.
„În sala de naștere eram mâna ei dreaptă, ea doar „cerea” apă, spray, compres rece și eu acționam imediat. Niciun medic, nicio moașă nu sunt în stare să înțeleagă din priviri ce-și dorește o femeie. Doar o persoană foarte apropiată și de încredere poate face asta”.
4. Și-a ajutat soția să se relaxeze, să respire corect.
„În ziua respectivă soția uitase tot ce a învățat în cele 9 luni, iar eu am fost cel care i-a reamintit când să respire, cum s-o facă, când să se relaxeze ș.a.m.d.”.
5. I-a fost alături partenerei pentru a se asigura că este tratată corespunzător și că nu i se va întâmpla ceva rău.
„Îmi doream să mă asigur că este tratată respectuos de personalul medical, că nu i se administrează nimic fără consimțământul nostru, că nu se urcă nimeni cu coatele pe burtă s-o „ajute” la împins, că nu este șantajată emoțional etc.”.
Potrivit „tăticului modern”, un bărbat trebuie să asiste la naștere doar cu acordul comun al său și al soției. De asemenea, el trebuie să facă asta benevol, nefiind forțat de oamenii din jur (medici, familie, părinți).
Pe lângă acordul comun, soții trebuie să manifeste iubire și înțelegere în sala de naștere, iar dacă există un motiv de supărare, ar fi bine ca cei doi să renunțe la ideea de a fi împreună în acele momente.
„Vă recomand să luați decizia de a participa sau nu la naștere, abia după ce ați mers la un curs prenatal împreună. Atunci când veți avea idee despre ce este vorba, veți putea lua o decizie cât de cât în cunoștință de cauză”, a sugerat autorul blogului.