Metoda de naștere este o alegere destul de complicată pentru viitoarele mămici, mai ales atunci când nasc pentru prima oară. Dacă despre nașterea prin cezariană sau nașterea naturală în apă sau cu anestezie ai auzit, nașterea cu ajutorul hipnozei este o tehnică puțin cunoscută, deși pare să fie una funcțională.

Hipnoza este o stare de relaxare profundă fizică și psihică, care îi permite persoanei hipnotizate să se concentreze foarte bine, blocând orice interferență din afară. E important de știut că hipnoterapiștii afirmă că nu poți face nimic împotriva voința tale, chiar dacă ești sub efectul hipnozei.

Ce este nașterea prin hipnoză?
Tratamentul hipnotic recomandat femeilor însărcinate presupune câteva ședințe în cadrul cărora gravida învață tehnici de autohipnoză, pe care să le poată practica când va veni timpul să nască. Specialiștii în domeniu susțin că hipnoza ajută, în primul rând, la relaxarea fizică și psihică. Totodată, aceasta previne declanșarea depresiei postnatale.

E eficientă hipnoza în naștere?
Adepții hipnozei susțin că subiecții cu care au lucrat simt în timpul nașterii doar disconfort. Potrivit statisticilor, 23% dintre femeile care au născut normal au cerut epidurală, comparativ cu procentul de 50% care nu au folosit hipnoza, și doar 17% au născut prin cezariana, comparativ cu 32%.

Avantajele hipnozei
- nu prezintă riscuri și nu are efecte secundare ca analgezicele;
- elimină sau reduce încordarea, anxietatea și durerea, reduce pierderile de sânge și scurtează perioada de travaliu;
- reduce riscul nașterii premature;
- scurtează perioada de travaliu;
- stimulează lactația; 
- asigură refacerea rapidă.

Contraindicații
Specialiștii în domeniu afirmă că nu ar exista contraindicații în ceea ce privește pacientele doritoare de a încerca o astfel de procedură, însa exista grade diferite de hipnotizabilitate, ceea ce înseamnă că procesul terapeutic poate varia de la o gravidă la alta.

Până la urmă, alegerea este una subiectivă, odată ce fiecare femeie este diferită și fiecare naștere este unică. Înainte de a alege însă metoda prin care vrei să naști, e fi bine să te consulți cu medicul tău obstetrician.