mamaplus

Experiența unei mame cu doi copii născuți prematur: ”Cu ce am greșit să mi se întâmple mie?”

0
//
17.11.2019

Povestea mămicii care a născut doi copii înainte de termen te pune pe gânduri și totodată îți dă aripi, pentru că astfel de experiențe ne face să credem că cei mici sunt adevărați luptători și chiar învingători atunci când vin pe lume. Anual, 15 milioane de suflețele se zbat între viață și moarte, pentru că se nasc înainte de termen și nu pot avea aceleași privilegii la început, pe care le au alți copii. Să revenim însă la mama care și-a destăinuit experiența și a dorit să-și păstreze anonimatul...

”Cu câteva zile înainte, am făcut o vizită la medic, unde mi-au spus că aveam tensiunea 18 cu 10. În timp ce mă transferau la maternitate, tensiunea a ajuns la 21! Mă așteptau deja medici și asistente. Urmăream forfota din jurul meu și nu înțelegeam de ce sunt toți atât de agitați.

Puțin mai târziu am conștientizat, că din asta se poate muri. Tu sau copilul. Sau amândoi.

După câteva zile, medicul meu m-a anunțat că bebe nu e bine și facem cezariană. Aveam 33 de săptămâni de sarcină. Cred că există ceva în interiorul nostru care ne ajută să fim curajoși în astfel de momente sau naivi, astfel încât să nu ne dăm seama că de fapt ceea ce ni se întâmplă poate avea urmări grave. Contrar legendelor urbane, eram internată într-o instituție medicală de stat, iar medicii au fost destul de amabili și totul a decurs bine.

L-am auzit pe cel mic plângând, lucru care mi-a dat încredere.

În același timp îmi dădeam seama că micuțul meu e altfel decât îmi imaginasem - era mititel și, parcă, pielea lui avea o culoare ciudată. Nu îmi venea să cred ca e copilul meu, mă apucase și plânsul de emoție. După dulcele somn de după operație, când ești într-o stare ușor euforică din cauza anesteziei, m-am trezit, din somn și la realitate.

A urmat și întâlnirea cu bebe. Nu cred că mai văzusem în viața mea o ființă atât de frumoasă. Băiețelul meu mult dorit, era într-un pătuț, înfășat în scutec alb. Curajosul meu respira singur, se descurcase de minune în toată aventura asta. Au urmat două săptămâni de spitalizare, pe care le-am parcurs cu moralul la pământ.

mamaplus

În astfel de situații, prima fază este învinovățirea: „Ce nu am făcut bine? Cu ce am greșit să mi se întâmple mie? De ce nu am fost în stare să duc sarcina la termen?”.

Nu îmi dădeam seama cât suntem de norocoși, copilul era și este bine. Am ajuns acasă, băiețelul a recuperat greutatea foarte repede și s-a dezvoltat frumos. De 3 ani și 3 luni ne încântă și ne înveselește fiecare zi.


Apoi am zis că dacă primul ne-a ieșit așa bine, de ce să nu facem al doilea pas?

Știam că există riscul să se repete povestea cu nașterea prematură din cauza tensiunii, dar am avut curajul, sau prostia ar zice alții, să mergem mai departe. După aproape 6 luni de greață continuă, a început de fapt greul. Tensiunea a început să urce și să nu mai cedeze. După două săptămâni de spitalizare, a venit ziua în care nu s-a mai putut face nimic altceva decât operația de cezariană, 28 de săptămâni de sarcină.


Micuța noastră avea 980 de grame și 32 de cm, era la incubator, ajutată să respire cu ajutorul aparatelor.

Prima fotografie cu ea am văzut-o la scurt timp după operație, eram confuză și nu înțelegeam de ce îmi cere medicul anestezist telefonul. Mi-a adus o fotografie, făcută strategic de aproape... Când am văzut prima dată incubatorul cu fetița mea atât de mică și neajutorată, am simțit cum tot sângele se scurge din mine, iar oasele se transformă într-un fel de gelatină.


E momentul în care cauți în tine cea mai mică doză de optimism și autocontrol, dar nu reușești...

Dacă nu aș fi avut cea mai mică urmă de raționament și dureri de la operație, probabil m-aș fi pus cu fața în jos pe podea să plâng până când aș fi leșinat să nu mai știu nimic. Medicii te pun la curent cu starea copilului și îți recomandă să speri, să ai răbdare și să te rogi. Nimeni nu îți spun clar cum o să fie, pentru că nimeni nu știe.


Îți vine să-ți dai palme să te ciupești doar, doar te vei trezi și vei zice am visat.

Prima dată când am pus mâna în incubator să o ating, șosetele și căciulița roz puse de asistente să mă mai înveselească, prima dată când am ținut-o în brate cu stângăcie și grijă pentru că era atât de mică și mă temeam să nu îmi cadă cumva, poveștile cu final fericit ale altor familii. Au fost două luni și jumătate pe care nu știu cum să le definesc...

După aproape 7 luni, avem o fetiță dolofană, veselă, jucăușă, dornică de povești și iubire. În fiecare zi facem gimnastică și, recunosc, că până când o voi vedea mergând și vorbind, nu am liniște. Dacă unele femei se cred de trei ori femei, mame eroine, eu mă consider doar norocoasă și iubită de Dumnezeu.

Copiii mei curajoși și frumoși m-au învățat că nimic nu este imposibil și nimic nu este sigur, totul se poate schimba în orice secundă.

Fiecare prematur își duce lupta lui, uneori mai grea, alteori mai ușoară. Mulți dintre ei au nevoie de sprijin, măcar de un gând bun sau de o rugăciune, oferiți-le dacă aveți ocazia, acești copii sunt o lecție de viață pentru noi toți.”, și-a încheiat gândul mămica.

mamaplus

Menționăm că în Republica Moldova, tot mai mulţi copii se nasc înainte de termen. Dacă în 2015, în Moldova erau 800 astfel de cazuri, anul trecut, potrivit Agenţiei Naţionale pentru Sănătate Publică, 1.900 de bebeluși s-au născut prematur. Din fericire, numărul copiilor născuţi prematur care supravieţuiesc este în creştere, datorită progreselor făcute în medicină.