Fiecare sarcină și naștere sunt absolut unice și aduc cu ele un amalgam de stări pe care numai mamele le știu. Deși nu există anumite particularități fixe despre a doua sarcină și naștere, totuși statisticile au demonstrat că există totuși niște simptome comune pe care s-ar putea să le ai și tu.

Principalele lucruri pe care le vei observa drept simptome la a doua sarcină

  • O burtică proeminentă apărută mai devreme. La al doilea copil, burtica se va vedea mult mai repede, explicația fiind niste mușchi abdominali deja slăbiți. Dacă ai rămas însărcinată cu al doilea copil, așadar, trebuie să îți pregătești din timp hăinuțele de gravidă.
     
  • Vei simți mult mai devreme contracțiile Braxton Hicks. Sunt contracții care se simt pentru o perioadă de până în două minute și te pot pregăti pentru momentul travaliului. În mod normal, aceste contracții încep din trimestrul al doilea, însă la femeile care sunt la a doua sarcină pot să apară ceva mai devreme.
     
  • Mișcările copilului sunt și ele simțite mai devreme. Acest lucru nu este pentru că al doilea bebeluș se mișcă mai repede, ci pur și simplu pentru că le conștientizezi mult mai repede. Femeile care sunt la prima sarcină confundă primele mișcări cu niște gaze intestinale, însă cele aflate la a doua știu, deja, ce trebuie să simtă.
     
  • Nașterea este mult mai ușoară. Cel de-al doilea copil se naște mai ușor, dacă se naște natural, travaliul fiind mult mai scurt. Acest lucru este datorat unui corp deja obișnuit cu contracțiile și cu durerea.
     
  • Oboseala este mai accentuată. Este un lucru cât se poate de normal, în condițiile în care pe lângă sarcină trebuie să ai deja grijă de un copilaș. Dacă la prima sarcină te bucuri de o mulțime de momente de răsfăț, la a doua s-ar putea ca acestea să fie ceva mai puține. Plăcerea sarcinii și fericirea sunt, însă, aceleași.
     
  • Dureri accentuate. Majoritatea femeilor care au avut dureri în prima sarcină experimentează dureri mai mari la a doua. Venele varicoase, durerile de spate, constipația, hemoroizii sau vergeturile sunt ceva mai accentuate. Durerile pot continua și după naștere, deoarece contracțiile de la nivelul uterului, care încearcă să revină la forma inițială, sunt mult mai puternice.
     
  • Există riscul de apariție a complicațiilor. Sunt șanse mai mari să apară nașterea prematură sau probleme precum preeclampsia, mai ales dacă ai avut probleme la primul copil. Dacă primul copil s-a născut fără probleme, riscul la al doilea este mult mai mic.
     
  • Scurgeri la nivelul sânilor. Apariția colostrului, laptele din care se va hrăni bebelușul în primele luni de viață, este mult mai rapidă la a doua sarcină și poate să ducă la scurgeri la nivelul sânilor. Nu este o problemă foarte mare, însă poate să fie neplăcută.
     
  • Slăbirea se face mai greu. Vei reveni ceva mai greu la greutatea inițială și va trebui să faci eforturi susținute pentru a-ți tonifia mușchii.
     
  • Bebelușul poate avea o altă personalitate. Copiii se manifestă diferit în burtică. Dacă primul a fost foarte calm, al doilea poate fi mai agitat, sau invers. De asemenea, loviturile pot apărea în momente diferite ale zilei.

La tine cum a fost a doua sarcină și nașterea? Lasă-ne un comentariu pe Facebook!