Pentru a fi pregătită să faci față durerii apărute în timpul travaliului, trebuie să fii o gravidă bine informată cu privire la ce înseamnă nașterea naturală, când apar durerile nașterii, cum sunt ele și care sunt metodele de ameliorare.
Ați auzit, probabil, multe povești înfricoșătoare relatate despre nașterea naturală și durerile care apar în timpul travaliului. Frica de durere nu vă poate răpi bucuria și împlinirea de a fi mamă.
Durerile pot fi ameliorate cu ajutorul medicamentelor sau al anesteziei, dar există și alte metode naturale care sunt un ajutor real în timpul travaliului.
La ora actuală sunt numeroase cursuri pentru gravide care au rolul să pregătească femeile gravide pentru naștere. Oferă informații valoroase despre travaliu, contracții, te învață cum să respiri în timpul travaliului, cum să te relaxezi și cum să ajuți corpul la expulzie. Dacă pragul la care poți suporta durerea este scăzut, te simți vulnerabilă, așadar, pentru a fi pregătită fizic și psihic pentru naștere, poți urma cursuri Lamaze.
Mișcarea și gimnastica pentru gravide te ajută să suporți mai ușor contracțiile și să ai un travaliu mai ușor. Libertatea de mișcare în timpul travaliului reduce tensiunea musculară, contribuie la ameliorarea durerilor, va face nașterea mai ușoară și mai rapidă. Ascultă-ți propriul corp pentru că te va îndruma către pozițiile care îți provoacă mai puțină durere. Ai curajul să te ridici din pat, fă câțiva pași în cameră, apleacă-te, îngenunchează, ghemuiește-te, dansează lent. Această activitate are rolul de a distrage atenția de la contracții și de la starea de agitație și neliniște ce acompaniază momentul nașterii.
Mișcarea îl ajută și pe bebeluș să coboare spre pelvis, se poate roti și ajunge într-o poziție care va face nașterea mai ușoară. Schimbarea poziției te ajută să-ți modifici diametrul și forma pelvisului, iar mișcarea de balans a șoldurilor ajută bebelușul să-ți găsească poziția ideală pentru a croi un drum către lume. Un alt avantaj ce oferă mișcarea în timpul travaliului este că acesta se scurtează datorită faptului că ritmul contracțiilor uterine se accelerează. Anumite posturi de Yoga relaxează corpul și ajută la ameliorarea durerii în timpul travaliului. Aceste asane trebuie practicate sub îndrumarea unui instructor acreditat și experimentat.
Tehnici de relaxare predate la diferite cursuri (cum sunt respirația ritmică, meditația, vizualizarea, auto-hipnoza) ajută la liniștirea psihicului, a minții și relaxează musculatura. Muzica relaxantă este binevenită în aceste momente de așteptare, care sunt tensionate.
Masajul de relaxare pentru gravide te ajută să te relaxezi, scade tensiunea și durerea. Roagă-l pe partenerul tău să maseze spatele mai ales în zona lombară și sacrată, apoi brațele, picioarele și coapsele.
Hidroterapia este o altă metodă utilă pentru ameliorarea durerii în timpul travaliului. Poți încerca dușul în cabina unui duș cu hidromasaj cu jetul de apă direcționat pe spatele tău, sau este suficient să stai într-o cadă cu apă caldă.
Aplicarea de comprese calde sau cu gheață pe spate reduce tensiunea musculară ameliorează durerea și reglează tensiunea arterială.
Mirosurile minunate oferite de aromoterapie te ajută să te simți mai bine, să te relaxezi și să te înviorezi.
Analgezicele prescrise de medicul specialist reduc intensitatea durerilor în timpul travaliului. Pot fi administrate intravenos, intramuscular sau în perfuzie. Trebuie să aveți în vedere că aceste medicamente pot avea efecte adverse, de exemplu greață, somnolență, senzație de pierdere a controlului precum și efecte asupra bebelușului.
Anestezia epidurală este o metodă foarte eficientă de ameliorare a durerii în timpul nașterii. Efectuată de către un medic anestezist, aceasta este o anestezie locală cu rolul de a calma durerea în partea inferioară a corpului. Substanțele anestezice se injectează la nivelul regiunii lombare a coloanei vertebrale, blochează impulsurile nervoase din segmentele inferioare ale coloanei vertebrale și durerea nu se mai simte. Anestezia epidurală are efecte adverse precum: încetinirea travaliului, slăbirea puterii contracțiilor, dureri de spate, cefalee, greață, probleme de respirație etc.
Orice metodă are avantajele ei, însă în timp ce medicamentele pot ameliora durerile nașterii, nașterea naturală îți oferă un sentiment puternic de fericire, împlinire și realizare. Încearcă să fii deschisă, nimeni nu știe de ce va avea nevoie decât în momentul când va trece prin această experiență, așa că ai posibilitatea să-ți schimbi planul oricând simți nevoia.