O femeie în vârstă de 57 de ani a născut un băiețel perfect sănătos la cinci ani după ce și-a pierdut fiica în urma unei tumori cerebrale. Barbara Higgins, o femeie din Concord, New Hampshire, Anglia, a născut un băiețel perfect sănătos, în urmă cu câteva zile.
Jack, căci așa a ales să-l numească, s-a născut prematur și a cântărit 2,63 kg, însă acum este bine. Barbara, femeia care lucrează ca profesoară, a mărturisit că și-a dorit cu ardoare un copil după ce fiica ei, Molly, a murit la vârsta de 13 ani, din caza unei tumori cerebrale.
”Fiica mea, Molly, a murit în 2016, din cauza unei tumori cerebrale nediagnosticate la timp. A fost o experiență traumatizantă, dar la scurt timp am început să visez la ideea de avea un alt copil. A fost un vis persistent. Aveam 53 de ani când am început să mă gândesc la asta”, a mărturisit femeia, că a apelat la ajutorul unor experți de la o clinică specializată în infertilitate, potrivit Metro.
Înainte de a rămâne însărcinată, femeia a fost supusă unor controale amănunțite, în urma cărora a fost diagnosticată cu tumori cerebrale. Din fericire, viața ei a fost salvată, iar acum ea consideră că fiul ei, Jack, a fost cel care i-a salvat viața.
”Îl privesc pe Jack ca pe un miracol. Mi-a salvat viața.”, a mai explicat femeia care a povestit că acum a adoptat un stil de viață sănătos, bazat atât pe o alimentație echilibrată, dar și pe sport.
În ceea ce privește sănătatea bebelușului, aceasta spune că starea lui evoluează bine: ”A început să câștige în greutate. E adorabil.”, a mai spus ea.