Potrivit medicilor, numai în sudul țării anul trecut au fost înregistrate 82 de nașteri în rândul tinerelor cu vârsta cuprinsă între 15-20 de ani, iar în cele nouă luni ale anului 2019 - 31 de nașteri. Chiar dacă este în scădere, acest fenomen trebuie prevenit prin informarea tinerelor cu privire la riscurile mari la care se supun.
Potrivit Nadejdei Mudrenco, medic obstetrician-ginecolog la o clinică din Cahul, sarcina în adolescență implică o serie de complicații atât pentru mamă, cât și pentru făt. „Numărul de decese materne și cazurile de afecțiuni grave este mai mare cu 50% la vârsta de 15-19 ani. Totodată, rata deceselor neonatale, postnatale și intranatale este mult mai mare în adolescență. Viitoarea mamă suferă și din punct de vedere psihologic, mai ales când este nevoită să ascundă sarcina de părinți sau când partenerul o abandonează”, a explicat Nadejda Mudrenco.
”În anul 2018, peste 2800 de adolescente au rămas însărcinate neplanificat. Studiul demonstrează că tinerii continuă să creadă în mituri ce țin de contracepție. De exemplu, anticoncepționalele sporesc masa musculară, determină creșterea în greutate etc., fetele menționând că „mai bine rămân însărcinată sau deja cum a da Dumnezeu”. Un alt mit este că prezervativele nu sunt calitative dacă sunt distribuite gratuit la centrele de sănătate prietenoase tinerilor”, a relevat Ludmila Sîrbu, analist de Programe Tineret la UNFPA Moldova.
În țările în care educația pentru sănătate este predată obligatoriu în școală, numărul de sarcini în adolescență s-a redus considerabil. În Estonia, anual, doar şase fete dintr-o mie, cu vârsta de 15-19 ani, devin mame. În Republica Moldova, acest număr este de 31 de fete dintr-o mie.