Chiar dacă unii copii par să semene și să se comporte mai mult ca mamele lor, un studiu recent arată că genele tatălui sunt întotdeauna mai dominante decât cele ale mamei. Universitatea din Carolina de Nord a realizat un studiu în care se arată că, deși moștenim un număr egal de mutații genetice de la părinții noștri, acele mutații care ne fac să fim cine suntem, și nu o altă persoană, folosesc de fapt mai mult din ADN-ul moștenit de la tații noștri, scrie publicația științifică sciencedaily.com.

Până la acest studiu, atunci când cercetătorii descopereau la șoareci gena unei anumite boli, ei nu erau preocupați dacă gena respectivă a fost moștenită de la mama sau de la tata. Însă, acest studiu arată că moștenirea unei mutații are consecințe diferite asupra indivizilor, în funcție dacă varianta genetică este moștenită de la mama sau de la tata.

„Este o descoperire excepțională care deschide calea către un întreg nou domeniu de explorare în genetica umană”, a declarat profesorul de genetica Fernando Pardo-Manuel de Villena, principalul autor al documentului.

„Se știa că există 95 de gene care sunt responsabile de efectul părintelui de origine. Acestea se numesc gene întipărite și pot juca diferite roluri în boli, în funcție dacă au fost moștenite de la tata sau de la mama. Acum, am descoperit că, pe lângă acestea, mai sunt câteva mii de alte gene care au același efect”, a mai spus coordonatorul studiului.

În cadrul cercetării, s-a observat că, în aproximativ 60% din cazurile urmărite de utilizare a genelor de către indivizi, genele tatălui sunt utilizate mai activ decât genele mamei. Cercetătorii spera că studiile îi vor ajuta să descopere modul în care mutațiile se manifestă în bolile complexe precum diabetul, bolile de inima, schizofrenia și obezitatea.

„Știm că indivizii exprimă într-o mai mare măsură variațiile genetice ale tatălui. Și imaginați-vă că un anumit tip de mutație este rea. Dacă este moștenită de la mama, aceasta genă nu se va manifesta atât de mult cum se va manifesta dacă este moștenită de la tata. Așadar, aceeași mutație rea ar avea consecinte diferite în ceea ce privește bolile pe care le moștenim de la mama sau de la tata”, a mai spus Fernando Pardo-Manuel de Villena.