Creștinii ortodocși de stil vechi îi sărbătoresc astăzi pe Sfinții Împărați Constantin și Elena, primii împărați creștini din istorie. Sfântul Constantin a dat libertate creștinilor după 250 de ani de prigoană în Imperiul Roman. Sfânta Elena, mama împăratului Constantin a descoperit crucea pe care a fost răstignit Iisus Hristos. Tot ea a ctitorit și primele biserici la locurile sfinte din Ierusalim.
Sfinții Constantin și Elena sunt ocrotitorii spirituali ai Catedralei patriarhale din București, o biserică cu o vechime de 361 de ani. În calendarul popular, sărbătoarea Sfinților Constantin și Elena este o sărbătoare a păsărilor de pădure, numită Constantin Graur sau Constantinul Puilor.
Tradiții respectate din strămoși
Cei care vor să își ferească gospodăria de cele rele pot să își stropească cu agheasmă casa și să dea cu tămâie, pentru a alunga spiritele malefice. Este și ziua în care se spune că este bine să aveți flori de bujor în casă. Mai mult, banii trebuie numărați cu atenție și nimic nu trebuie dat pe datorie. Se spune că astfel averea rămâne în casă și nu se atrag pierderi financiare.
Astăzi sunt omagiați cei care poartă numele Constantin, Elena și derivatele acestora - Costel, Constanța, Costache, Leanca. În Republica Moldova 28618 bărbați poartă prenumele Constantin și 99874 femei poartă prenumele Elena.