„De ce mă pui să învăț?”, „De ce trebuie să mă duc la școală?”, „De ce trebuie să mă înțeleg cu acei colegi care nu-mi plac?”. Ca să devii ancorat în realitate - ne spun profesorii în științele educației. Copilul trebuie să se construiască pe sine, în relația cu cei care îl ingrjijesc. În toatea aceste are dreptul a-i fi respectate drepturile, a-l ajuta să se înțeleagă pe el, să înțeleagă lumea din jurul lui, să supraviețuiească, susține profesorul universitar Ecaterina Vrăsmaș, Facultatea de Psihologie și Științele educației.
„În viață vom avea multe eșecuri. Din această imperfecțiune rezultă progresul. Lucrurile mari din lumea asta nu au rezultat din lucruri făcute perfect, ci din lucruri făcute altfel. Când experimentezi un eșec, gândești altfel.”, afirmă prof. univ. dr. Ioan Panisoara, Facultatea de Psihologie.
Eșecul nu este o catastrofă, ci normalitate. Cu această idee ar trebui să crească orice copil. Invitați-i să vorbească despre posibilele eșecuri. Din fiecare zi. În privința eventualelor note mici de la școală, povestiți-le că progresul înseamnă doar cărămidă peste cărămidă.
„Dacă eu aș construi o pasiune, o să aflu și de eșec, dar îmi place lucrul acela și merg mai departe. Mi-a plăcut și drumul, nu neapărat rezultatul.”, a mai adăugat Prof. univ. dr. Ioan Panisoara, Facultatea de Psihologie.
Eșecul construiește succesul și imaginația. Și este parte din viața oricui. În special parte din viața unui elev, care se antrenează și pentru școală și pentru viața de adult.