Aproape toți copiii, la un moment dat, se masturbează. Statisticile spun că o treime dintre copiii cu vârsta cuprinsă între 3 şi 8 ani practică autostimularea. Oricât de stânjenitor ar fi, părinții ar trebui să discute despre sexualitate cu cel mic, înainte ca acesta să ajungă la pubertate. Evident, informațiile vor fi adaptate conform vârstei copilului, iar dacă nu pot să facă părinții acest lucru, ar fi bine să se adreseze la un psiholog. Masturbarea nu este un act rușinos, așa cum cred unii părinți. Psihologul rus Mihail Labkovski condamnă reacția negativă a părinților la tentativa copiilor de a-și descoperi propriul corp.
”Doar părinții bolnavi la cap le pot interzice copiilor să se masturbeze. Conform statisticilor, 94% dintre bărbați și 89% dintre femei se masturbează. Este un proces fiziologic pentru eliberarea tensiunii sexuale. Iar acești părinți îi sperie pe copii, spunându-le că le va ”cădea penisul”, va crește păr pe palmă sau mâna se va usca. În astfel de cazuri, părinții se comportă ca niște perverși. Îi sperie pe copii, ceea ce duce la frica față de relațiile sexuale și sex, în general.”, afirmă psihologul rus, Mihail Labkovski.
Cum să-l pregătești pe adolescentul tău de primul sex?
Dacă masturbarea practicată la vârstele fragede le dă mari bătăi de cap părinților, în adolescență subiectele de discuție părinte-copil ar trebui să treacă la o altă etapă. Puțini părinți cunosc când a avut loc primul sex al copilului. Cert este că fetele sunt mai puțin pregătite pentru acest moment decât băieții. Datele statistice arată că majoritatea fetelor de 14-15 ani nu sunt obsedate de sex și, de cele mai multe ori, fac asta doar pentru că le este teamă că partenerul lor le va părăsi. Tocmai de aceea, este important ca fetele să fie informate corect și astfel vor fi mai pregătite pentru a face față acestor situații.
”Este necesar să-i sugerăm copilului că acțiunile sale pot fi cauzate nu de dorința de a face sex, ci de teama de a pierde o persoană. Acest lucru indică faptul că nu se prețuiește pe sine. Atunci copilul poate realiza că face o prostie”, ne sfătuiește Mihail Labkovski.
Psihologul mai subliniază că există doi factori importanți de care ar trebui să țină cont fiecare adolescent înainte de a-și începe viața sexuală. În primul rând, este necesar să aibă încredere 100% în partenerul său și, în al doilea rând, să știe cu exactitate care vor fi urmările. Nu este vorba despre actul sexual în sine, ci de responsabilitate și protejarea sănătății proprii. Părinții ar trebui să le comunice copiilor din timp că nu este nevoie să facă acest pas pentru a salva o relație.
”Explicați-i adolescentei că bărbatul este ca un troleibuz: a plecat primul, va veni și următorul”, a conchis psihologul Mihail Labkovski.