

Specialiștii recomandă să începeți învățarea cu mersul la oliță de la vârsta de un an și jumătate, când copilul începe să aibă capacitatea de a-și controla sfincterele. Bineînțeles, fiecare copil este diferit și, prin urmare, doar părinții pot ști/observa când vine acel moment potrivit pentru a începe procesul. Ca să-ți facem misiunea mai ușoară, am pregătit șapte jocuri recomandate de mămici, pentru ca cel mic să înțeleagă mai ușor cum stă treaba cu mersul la oliță.
Copiii sunt cei mai mari imitatori și visători. Putem profita de acest lucru când vine momentul renunțării la scutec. Părinții ar trebui nu numai să-i aducă „cea mai bună oliță din lume”, ci și să agațe alături imagini haioase ale copiilor care stau pe oliță. Multor copii le place ideea și ajung să spună singuri: „Mami, hai să facem ca fetița/băiețelul din poză”.
Un băiețel în vârstă de un an si opt luni știa foarte bine la ce folosește olița de culoare roșu aprins și chiar o folosea pentru pipi. Însă, pentru treburi mai serioase, el prefera în continuare Pampersul. Mama lui a rezolvat această problemă apelând la următorul truc: la un moment dat, când băiețelul a făcut din nou în scutec, ea l-a schimbat și a pus scutecul murdar în oliță. Băiețeul s-a arătat inițial foarte surprins, însă și-a dat seama repede ce se întâmplă, iar chiloțeii murdari au rămas de domeniul trecutului.
Jucăria preferată a unui copil era un ursuleț de pluș. Când a venit timpul pentru a explora olița, mămica a aplicat o soluție inteligentă, începând să-l învețe pe copil să-și ducă jucăria să facă pipi la oliță, demonstrând astfel că olița nu este un lucru groaznic, ci, dimpotrivă, unul necesar. Ea îi spunea copilului: „Ursulețul vrea la toaletă”, iar acesta își așeza cu mândrie prietenul de pluș pe oliță. Apoi, copilul a înțeles că poate face și el la fel.
Iată o soluție aplicată de o mămică ce avea o fetiță încăpățânată, care refuza cu obstinație să accepte olița. Mai mult, fetița capricioasă nu voia s-o lase pe mama ei nici măcar să meargă la toaletă singură. Atunci, mama a găsit soluția care a dat roade: a pus-o pe copilă pe o oliță alături de ea, în baie, și i-a explicat ce să facă, vorbindu-i cu blândețe.
Pentru a-l învăța pe un băiețel să-și facă treburile la oală, o mămică s-a folosit de un truc: îl punea pe oliță și îl distra cu tot felul de lucruri amuzante, apoi turna pe neobservate în oală o cană cu apă. Apoi, mergeau împreună să arunce apa și să spele obiectul sanitar. Copilul s-a arătat foarte interesat, începând treptat să se așeze pe oală și să verifice dacă a apărut ceva acolo. În curând, această familie a scăpat de scutece.
O altă soluție care a mers de minune pentru un băiețel căruia îi plăcea să se joace, însă nu-i plăcea nicidecum olița, a fost următoarea. Într-o zi, tatăl i-a propus micului ștrengar un joc nou. A desenat pe fundul oliței cu vopsele acrilice o țintă și l-a provocat „să nimerească la țintă”. Fiul său a apreciat jocul și procesul a mers fără probleme.
O altă mămică și-a învățat băiețelul să facă treaba mică la oliță folosind jucăriile pentru baie. În cazul lor, preferata copilului era o broască țestoasă (cu gaură). Mama a adunat apă în broasca țestoasă pentru baie, apoi a strâns jucăria cu degetele spunând „Vai! Broasca țestoasă face pipi!” Copilul a urmărit atent procesul, apoi a făcut treaba mică. A doua zi dimineața, mama l-a pus la oală și i-a cerut să-i arate cum face pipi țestoasa. Băiatul a făcut imediat pipi, după care s-a ridicat și a devenit foarte mândru. În primele două-trei zile, ea l-a așezat pe copilaș la oliță la fiecare 20-30 de minute, apoi mai rar. În trei săptămâni, micuțul își formase deja reflexul de a urina după ce se așeza pe oliță.